Statul Acordă 1.500 De Euro Românilor, Banii Intră În Cont În Septembrie. Cine Sunt Beneficiarii

Statul Acordă 1.500 De Euro Românilor, Banii Intră În Cont În Septembrie. Cine Sunt Beneficiarii

Programul Tomata aduce 1.500 de euro în conturile fermierilor. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, spune că Programul Tomata pentru anul 2024 se îndreaptă spre un nou record în ceea ce privește numărul de beneficiari. În timp ce anul trecut au fost în jur de 22.000 de legumicultori care au beneficiat de ajutorul de minimis, numărul celor înscriși anul acesta depășește 25.000.

Barbu consideră că succesul programului se datorează și modificărilor aduse acestuia, în special în ceea ce privește acordarea a 50% din valoarea ajutorului încă de la început, pentru înființarea culturilor.

”Și anul acesta este un record. Anul trecut am avut 22.600 de dosare depuse pe programul tomata în spații protejate, anul acesta s-au depus 25.600 de dosare. Suntem într-o creștere accentuată și încurajarea vine și din momentul în care am speculat cadrul Ucraina și am putut da fermierilor o sumă de 1.500 de euro pentru a-și înființa culturile, iar diferența de 1.500 de euro o vom da în luna septembrie, atunci când vor demonstra cu facturi de valorificare”, a precizat Barbu, într-un interviu la Prima News.

Totodată, șeful MADR susține că, începând de anul viitor, se dorește diversificarea programului tomata, astfel încât ajutorul să fie acordat pentru toate legumele cultivate în spații protejate, cu condiția ca jumătate din suprafață să fie cultivată cu tomate.

Citește și  A venit in prima zi de scoala insotit de 24 de politisti. Motivul este emotionant

Se acordă 3000 de euro pentru 1.000 de metri pătraţi cultivaţi

Fermierii care se ocupă de cultivarea legumelor în sere pot primi un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați cultivați.

Citește și 

Ajutorul este oferit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Se întâmplă prin intermediul programului destinat culturii de tomate. Agricultorii sunt încurajați să își depună cererile în această perioadă. Ei mai pot face acest lucru până pe data de 16 mai 2024. Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale îi informează pe cultivatorii de legume că solicitările pentru programul destinat culturii de tomate trebuie depuse la Direcțiile Agricole Județene. Sumele urmează să fie acordate în două tranșe.

Citește și  Viorel Lis Va Fi Incinerat. Cenusa Va Fi Pastrată În Grădina Casei Unde A Copilărit

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a confirmat că se lucrează la implementarea unei noi subvenții destinate fermierilor din domeniul legumicol, cu accent pe producătorii de ceapă.

Aceasta va fi similară cu subvenția de care se bucură, în prezent, cultivatorii de usturoi. Conform informațiilor oficiale, aceste fonduri constituie ajutoarele naționale tranzitorii finanțate din fonduri europene. Aceste sume vor fi distribuite către peste 550.000 de fermieri din sectorul vegetal și către 200.000 de fermieri din sectorul zootehnic.

retelemele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *