DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Este zi de doliu în România. Duminică, 9 iunie, s-a stins din viață sociologul Lazăr Vlăsceanu. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, acesta a murit la vârsta de 78 de ani, fiind doborât de o boală grea, cu care a încercat să lupte până în ultima clipă. 

Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România, a murit la vârsta de 78 de ani. Autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la „Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei” a murit din cauza unei boli grele, ce îl măcina de multă vreme. Anunțul trist al decesului a fost făcut public de către fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu.

„S-a stins din viață, după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala, profesorul Lazăr Vlăsceanu. Am fost prea apropiați ca să spun aici ce a însemnat Lazăr Vlăsceanu pentru mine și pentru familia mea. De altfel, ca un om de știință veritabil, nu prea agrea emoțiile și impresionismele.

Pentru el munca era mereu acțiune. Pe scurt, Lazăr e primul mare profesor pe care l-am întâlnit, în casa copilăriei și a părinților mei și e unul din ultimele modele care vor rămâne vii chiar și după moartea lor aparentă”, a scris fostul ministru Ionuț Vulpescu, pe pagina sa de Facebook.

Citește și  AȘA SE SPUNE AȘA MAMĂ AȘA FIICĂ SARAH PRODAN DEȘI ESTE FRUMOASĂ ȘI ÎNSTĂRITĂ PARE SĂ NU AIBĂ PREA MULT NOROC ÎN CEEA CE PRIVEȘTE IUBIREA.

Sociologul Lazăr Vlăsceanu s-a stins din viață

Lazăr Vlăsceanu a murit la vârsta de 78 de ani. Acesta a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, profesor și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007.

De asemenea, Lazăr Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, prorector în zona de management financiar al universităţii, al gestionării serviciilor pentru studenţi şi elaborării de programe. Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.

Citește și  Sorin Brotnei concurentul de la Asia Express s-a lăsat de tot de muzică și acum excelează în afaceri. Artistul care îl are ca naș de cununie pe colegul Nicolai Tand.

Ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu sunt „Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem”, apărută în 2019 la Polirom și „Sociologie și modernitate”. Lazăr Vlăsceanu a absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând în 1970 diploma în Filosofie (Pedagogie). Mai apoi a urmat doctoratul în Sociologie la London University, Institute of Education, iar diploma a obținut-o în 1976.

retelemele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *