Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov primele imagini ca iubiți. Românca și tenismenul apar în ipostaze fierbinți
Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov au făcut senzație pe Internet, după ce au publicat imagini cu ei aproape dezbrăcați, în ipostaze tandre. Nu au precizat dacă e vorba despre o ședință foto publicitară sau una sută la sută reală, amoroasă, căci în scurt timp imaginile au dispărut.
Zvonurile despre Mădălina Ghenea (35 de ani) și bulgarul Grigor Dimitrov (32 de ani) se întețesc, mai ales după ce actrița și jucătorul de tenis au fost surprinși împreună la Madrid și la Roma, unde bulgarul a participat la turnee.
Iar acum au mai pus câteva paie pe foc, după ce au publicat amândoi, pe Instagram, imagini demne de o revistă pentru adulți. În poze, cei doi apar aproape dezbrăcați, mimând un preludiu. Un singur mesaj misterior era scris pe una dintre fotografii, „soon (în curând)”, ceea ce ne face să credem că pictorialul ar fi, de fapt, o campanie publicitară.
În scurt timp, imaginile au dispărut de pe conturile lor, însă le-am găsit pe Twitter, acolo unde s-au răspândit rapid, pe conturile pasionaților de tenis. Mulți sunt încântați de o eventuală idilă între româncă și vecinul bulgar, însă există și fani care își amintesc că lui Dimitrov i-a stat mai bine lângă Maria Sharapova.
Grigor Dimitrov, fost numărul 3 ATP, acum 33 în clasamentul masculin, are ceva iubite celebre în palmares, dar totuși nu o întrece pe Mădălina la acest capitol, care i-a cucerit până și pe Gerard Butler, Leonardo diCaprio și Michael Fassbender. Bulgarul a avut relații cu Maria Sharapova, Serena Williams și Nicole Scherzinger. Până la 32 de ani, Dimitrov a strâns din tenis peste 15 milioane de dolari.
Rusoaica Maria Şarapova, fost lider mondial al tenisului feminin, a vorbit despre relația ei cu Grigor Dimitrov în 2017, în autobiografia „Unstoppable”. Au fost împreună timp de 3 ani, până în 2015. Șarapova a povestit cum a luat Dimitrov legătura cu ea, prin intermediul agentului ei. „Am căutat pe Google numele lui Grigor, pentru a-i afla vârsta. Era măcar legal? Douăzeci și unu. Cu greu. Dă-i adresa mea de e-mail”, scrie ea.