Mihai Neșu după ce a ajuns în scaun cu rotile Viața mea e mai de folos pentru cei din jur
Mihai Neșu, 36 de ani, vrea să pună bazele unui centru modern destinat celor cu probleme neuromotorii. Bugetul necesar, 3.5 milioane de euro, e strâns din donații, iar cei care vor să ajute o pot face cu ajutorul unui sms la numărul 8844.
Fostul internațional a dezvăluit cum este viața sa acum, după teribilul accident suferit la data de 10 mai 2011, în Olanda, la unul dintre antrenamentele echipei pentru care juca atunci, Utrecht. Ex-fotbalistul a fost diagnosticat cu fractură în zona cervicală, rămânând paralizat.
Nu știu dacă mi-ar mai fi de folos să umblu. De când sunt accidentat, mi se pare că viața mea e mai de folos decât înainte pentru cei din jur. Când eram fotbalist, aveam bani, îmi cumpăram tot ce doream, însă nu știu cât de utilă a fost acea perioadă. Nu m-am visat niciodată paralizat. Doar că pic în gol sau mă mișc mai greu, de exemplu. Visele sunt cu totul altfel. Sunt sănătos. Chiar dacă mă mai visam în scaun, la un moment dat mergeam. Nu mă iau însă după vise. Prefer să mă bucur de realitatea fiecărei zile.” , a spus Neșu conform gsp.ro.
Jucătorul care a îmbrăcat și tricoul celor din Ghencea a povestit. „În primul an am fost destul de OK. Apoi, când am văzut că nu mă fac bine, a început disperarea, deznădejdea, eram supărat pe tot ce se întâmpla în jur. Pe toată lumea! Am trăit doi ani foarte grei. Până în 2016, nu dormeam noaptea aproape deloc, trebuia să iau pastile.
Apoi, la un moment dat, s-a întâmplat practic o minune, fără să fac eu ceva anume. Am început să fiu mai liniștit, să se schimbe multe în viața mea, să apară de nicăieri oameni noi, care au ajuns să-mi fie buni prieteni. Am avut putere să trec peste perioada aceea critică, iar pentru ultimii trei ani nu mă plâng de nimic.” , a explicat Neșu pentru sursa citată.