Carmen Brumă a făcut anunţul-ŞOC după 20 de ani de relaţie cu Mircea Badea

Carmen Brumă a făcut anunţul-ŞOC după 20 de ani de relaţie cu Mircea Badea

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Carmen Brumă, în vârstă de 43 de ani și Mircea Badea, în vârstă de 47 de ani, au o relație de 20 de ani. Cei doi au împreună un băiețel de 7 ani, însă nu au făcut nunta.

Carmen Brumă a vorbit recent despre infidelitate și a explicat că ea nu este genul de femeie posesivă.

Care este anunţul lui Carmen Brumă cu privire la relaţia cu Mircea Badea

„E un subiect care nu mă interesează foarte tare. Cred că depinde ce înțelege cineva prin infidelitate.

Eu nu am pus niciodată mâna pe telefonul lui, adică pun mâna în sensul că-mi zice «Dă-mi și mie repede telefonul», dar eu nu am răspuns niciodată la telefonul lui fără să mă roage el.

Cum să am parolele de la contul lui? Niciodată nu-l sun să-l întreb «Bună, unde ești?». Nu există așa ceva.

Citește și  Decizia luată de Gabriela Cristea și Tavi Clonda după 3 ani de la cununia religioasă

Ăsta este unul dintre elementele unei relații de lungă durată. Să-i dai celuilalt spațiu, să-l lași să respire”, a spus Carmen Brumă pentru Antena Stars, citat de Unica.

retelemele