Așadar, Ion Iliescu a transmis că regretă dispariţia lui Dinu Săraru. Fostul președinte a amintit că regretatul scriitor a fost parte a unei „generaţii redutabile” care a luptat pentru libertate „prin cuvinte, prin idei şi prin cultură”.

Omul de cultură Dinu Săraru a murit sâmbătă la 92 de ani. Fostul președinte a amintit de viața acestuia și a scris că regretatul scriitor era „un om care a scris lumi şi a ridicat instituţii”.

Nemurirea lui este garantată de o operă în care spaţiul românesc a fost marele protagonist, a scris Iliescu. Este vorba despre romane precum „Nişte ţărani” şi „Clipa”.

Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic au fost marile lui slăbiciuni, a amintit fostul președinte. Regretatul scriitor le-a dedicat acestora toată „energia şi priceperea”.

Citește și  Viața acestui bunic care își crește singur nepoata s-a schimbat radical. Norocul le-a surâs și lor

Biografia lui Dinu Săraru ne arată că „literatura pe care a scris-o a fost mai blândă decât încercările vieţii sale”. Fostul președinte și-a încheiat mesajul prin a transmite condoleanțe familiei.

„Un exponent al unei generaţii redutabile de oameni care au luptat pentru libertatea lor, prin cuvinte, prin idei şi prin cultură, scriitorul Dinu Săraru, a intrat astăzi într-o eternă tăcere. Nemurirea lui e garantată de o operă în care spaţiul românesc a fost marele protagonist: romane precum ‘Nişte ţărani’ şi ‘Clipa’, capodopere care şi-au găsit prelungirea în film, fac din numele lui Dinu Săraru o dispariţie regretabilă. A fost un om care a scris lumi şi a ridicat instituţii: Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic au fost marile lui slăbiciuni, cărora le-a dedicat energia şi priceperea, dar nu mai modestă a fost dedicaţia sa pentru Teatrul Naţional din Bucureşti. Biografia lui ne arată că literatura pe care a scris-o a fost mai blândă decât încercările vieţii sale. Transmit condoleanţele mele familiei”, a scris Ion Iliescu pe blogul său.

Citește și  Adriana Iliescu este considerată a fi cea mai în vârstă mamă din lume.

Dinu Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932 la Râmnicu Vâlcea. Acesta a fost scriitor, scenarist, publicist și om de teatru.

A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română. Totodată, a condus numeroase ziare şi reviste.

Citește și  Câinele refuză să părăsească mormântul apoi o femeie se strecoară mai aproape pentru a afla adevărul

Între anii 1977 şi 1990, a condus Teatrul Mic, fiind şi creator al Teatrului Foarte Mic. Ulterior, în perioada 2001-2004, a fost director al Teatrului Naţional ”I. L. Caragiale” din Bucureşti.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.

A scris numeroase romane. Printre acestea se află „Nişte ţărani”, „Clipa”, trilogia „Dragostea şi revoluţia”, „Un fluture alb cu sânge pe aripi”, „Iarba vântului”, „Trilogia ţărănească”, „Crimă pentru pământ”, „Ciocoii noi cu bodyguard”, iar unele dintre cărţile sale au fost ecranizate.

retelemele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *