Cum arată acum băieții Adrianei Bahmuțeanu. Eduard şi Maximus locuiesc cu Silviu Prigoană
Cum arată acum băieții Adrianei Bahmuțeanu.
Eduard și Maximus locuiesc cu tatăl lor, Silviu Prigoană iar mama lor îi vizitează frecvent.
Se pare că, în cele din urmă, Adriana și Silviu au lăsat certurile deoparte, de dragul copiilor.
Au apus vremurile când Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană erau la cuţite.
Acum au o relaţie normală pentru cei doi copii pe care îi au împreună. Micuţii locuiesc cu tatăl lor de aproximativ doi ani de zile. Și se vede cu ochiul liber cât de mult au crescut!
Au stabilit în instanță cu cine să stea copiii
În urma unui proces, Adriana Bahmuţeanu şi Siviu Prigoană au căzut de comun acord.
Băieţii lor, Eduard şi Maximus, sunt crescuţi de tată, iar mama are un program de vizitare.
Afaceristul a declarat totul la Pro TV acum puţin timp:
„A fost o decizie luată împreună cu avocaţii mei (n.r. – de a sta departe de viaţa publică).
A trebuit să stau deoparte. Copiii sunt la mine de doi ani de zile şi prin hotărâre judecătorească definitivă. Suntem o gaşcă foarte mişto. A reuşit pandemia să mă ţină închis în casă cu copiii de trei luni. A fost foarte tare.
Am avut timp să stăm mult împreună, să ne cunoaştem calităţile şi defectele, să facem proiecte împreună”.