Doliu în gimnastica României. A murit Prima medaliată olimpică și mondială.
Sonia Iovan urma să împlinească 89 de ani la finalul acestei luni, mai exact pe 29 septembrie. Ea a făcut parte dintr-o echipă care a bifat multe premiere. S-a născut la Cluj-Napoca în 1935 și a decedat în Franța în 2024. În orașul natal a început să practice gimnastica, apoi s-a mutat la București, unde a continuat-o.
Doliu în gimnastica României. A murit Prima medaliată olimpică și mondială
În 1956 a prins echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Melbourne, una din care mai făceau parte Elena Leușteanu, Emilia Vătășoiu-Liță, Ileana Săcălici, Uta Schland-Poreceanu și Elena Dobrowolski. Evoluția româncelor le-a adus bronzul.
După retragerea din competiții, între 1966 și 1967, a fost antrenor federal, iar după absolvirea Institutului de Cultură Fizică, a avut o carieră academică de succes, ajungând profesor universitar și șefa catedrei de educație fizică și sport la Academia de Științe Economice. În 1997, a fost invitată să lucreze la Institutul de Educație Fizică din Liban. S-a stins din viață în Franța, unde locuia de mulți ani.
COSR a anunțat că Sonia Iovan a murit
„Drum lin, Sonia Iovan!
Sonia Iovan e prima medaliată olimpică. mondială la gimnastică a României.
A început să practice gimnastica artistică la Cluj, după care a activat la Clubul Știința, din București, sub îndrumarea profesorilor Nicolae Băiasu și Iosif Hindi.
Citește și Anastasia Lazariuc este una dintre cele mai iubite artiste de la noi
A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice. În 1956, la JO de la Melbourne, alături de Elena Leuștean, Georgeta Hurmuzache, Emilia Vătășoiu, Elena Mărgărit și Ileana Săcălici, a făcut parte din formația care a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului și a cucerit prima medalie olimpică pe echipe din istoria gimnasticii românești.
Performanta a reeditat-o în 1960, la JO de Roma, alături de Atanasia Ionescu, Elena Leuștean, Elena Niculescu, Uta Poreceanu Schlandt și Emilia Vătăsoiu. În 1964, la JO de la Tokyo, s-a clasat pe locul 6 cu echipa și pe 14 la individual compus.
La ediția din 1958 a CM, la Moscova, a făcut parte din echipa care a cucerit bronzul, prima medalie mondială obtinută pe echipe din istoria gimnasticii românești.
A participat la trei ediții ale Campionatelor Europene, desfășurate la început sub denumirea de Cupa Europei. În 1957, la București, a cucerit argintul la bârnă și două medalii de bronz, la individual compus și sărituri. În 1959, la Cracovia, a obtinut medaliile de argint la sol și de bronz la individual compus, iar în 1961, la Leipzig, s-a clasat pe locul 8 la individual compus.
In perioada 1966 – 1967, a fost antrenor federal, iar după absolvirea Institutului de Cultura Fizica (ICF) a parcurs toate treptele didactice, ajungând profesor universitar, șefa catedrei de educatțe fizică și sport de la Academia de Științe Economice.
În 1997, a fost solicitată să lucreze la Institutul de Educație Fizică din Liban.
Acum, s-a stins în Franța, unde locuia de ani buni. Dumnezeu să o odihnească!„, este anunțul făcut pe pagina Comitetul Olimpic și Sportiv Român.