Marcel Ciolacu Dacă se demonstrează că am fost dezavantajat oricum mă retrag din cursa pentru președinția României

Marcel Ciolacu Dacă se demonstrează că am fost dezavantajat oricum mă retrag din cursa pentru președinția României

Liderul PSD cere BEC să permită organizațiilor civice să participe la renumărarea voturilor și anunță că se retrage din cursă, chiar dacă se dovedește că a fost dezavantajat.

Marcel Ciolacu denunță o operațiune de manipulare contra PSD și susține că s-a săturat de ”propaganda grețoasă”, subliniind că românii trebuie să știe dacă votul a fost viciat.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, liderul PSD, clasat pe a treia poziție între cei 14 candidați, potrivit rezultatelor finale ale primului tur al prezidențialelor, anunță că se va retrage din cursă, chiar dacă se va dovedi că a fost furat la numărătoare.

„Cum funcționează manipularea:1. Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea;2. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că “știu ei ceva”;3. Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în UNANIMITATE de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure;4. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers DEMOCRATIC!

Citește și  Caz incredibil aceasta fata de 19 ani sustine ca este insarcinata cu Iisus Am in mine copilul sfant E cutremurator ce au descoperit doctorii in burta ei cand i-au facut o ecografie cu ultrasunete

Eu și toți oamenii de bună credință din țara asta ne-am săturat de propaganda asta grețoasă! Știți ceva?! Românii au dreptul să știe adevărul! Tot adevărul!Trebuie să știm clar dacă votul a fost viciat. Mai direct: dacă s-a FURAT!

Pentru asta, recomand Biroului Electoral Central să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale. Iar dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor!

Citește și  Maurice Munteanu Cristela tocmai își acuză soțul Consideră că cei care se folosesc de credință și Dumnezeu sunt șarlatani

Și ca să se liniștească propaganda: dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României.

𝐍𝐮 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐝𝐨𝐢! Nu mă interesează. Vreau doar ca românii să afle adevărul, care este mai important decât candidatura mea. Și apoi românii vor ști să îi pedepsească pe cei care au furat, mai repede decât o vor face instituțiile!

Iar colegilor mei și tuturor românilor onești și muncitori le mai spun atât: cea mai importantă luptă este pe 1 decembrie! Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD! Adică continuarea proiectelor începute și dezvoltarea acestei țări! Pentru viitorul României – LA LUPTĂ!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Citește și  Florin Calinescu A Ales Sa Se Retraga La Tara. Are 83 De Gaini Si 5 Porci Dar Iata Cu Ce Masina Se Plimba Pe Ulitele Din Sat

Plenul Curţii Constituţionale a anunțat joi că a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României din data de 24 noiembrie 2024 formulată de Cristian Vasile Terheş şi, cu unanimitate de voturi, a dispus reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României.

BEC a decis ca renumărarea să se finalizeze până duminică și să fie efectuată de personalul Birourilor Electorale, iar prezența observatorilor independenți la renumărarea voturilor nu a fost permisă.

retelemele