Călin Georgescu prima reacţie după imaginile cu el alături de Horaţiu Potra Nu îmi mai aduceam aminte de el pozele sunt vechi
Călin Georgescu a avut prima reacţie după ce au apărut imagini cu el alături de Horaţiu Potra. „Ca persoană publică m-am văzut cu sute de mii de oameni pe luna.
Cert este că, eu ca persoană publică m am văzut cu persoane, cert este că aveam nevoie de gărzi de corp, iar ei sunt din legiune. Nu e in cercul meu de apropiați. Încerc sa mi amintesc, aceste poze sunt de câțiva ani de zile.
Nu pot să nu mă văd cu oameni, asta e activitatea mea. Cred că acum 3 ani m-am întâlnit cu el. Eu nu îmi aduc aminte să mă fi văzut cu el, am fost în multe locuri. Acolo la ferma respectivă am filmat și m am antrenat la călărie.
Destul de des mă duc acolo, am fost și recent, dar asta nu înseamnă că m-am întâlnit acolo. Am încredere doar în oamenii mei din Legiunea Străină, dar domnul Potra nu face din grupul meu de prieteni apropiați. Orice mi se smulge din context, în momentul de față. Cred că pozele sunt făcute în Marriott, dar acolo am fost de zeci de ori”, a declarat Călin Georgescu.
Călin Georgescu: „Din Legiunea Străină i-am angajați pe acești oameni. Nu am apelat la SPP pentru că erau din banii publici”
„Eugen Sechila nu mă păzește. La acel moment, e posibil ca el să-mi fi făcut legătura cu Potra. Este o campanie de denigrare a mea. E un atac furibund. Ce treabă am eu cu PSD. Sunt lucrurile deliberat făcute ca să mă atace pe mine.”
„Din Legiunea Străină i-am angajați pe acești oameni. Nu am apelat la SPP pentru că erau din banii publici, iar eu am încredere strict în oamenii mei. SPP este o instituție coruptă în care nu am încredere. Eugen Sechila i-a prezentat”, a declarat Georgescu.
De atunci lucrurile erau destul de avansate pentru ceea ce voiam să fac. Legat de SPP, nu acceptat pebtru că este aservită președintelui Iohannis, alături de CCR. Nu știu cine mi-a făcut pozele”.
„Oamenii care sunt lângă mine sunt voluntari. Nu plătesc pe nimeni, nici pe cei care sunt acum. Garda mea de corp principala, e lângă mine zi și noapte, alături de alte 2 persoane.”
„E un atac concentrat asupra mea, pentru simplul fapt că sistemul a fost schimbat. Se vede că domnul Potra e la PSD. Eu i-am atacat mereu”.