Sfârșitul Lumii Mai Aproape Decât Am Fi Crezut. Isaac Newton A Prezis Dată Exactă Într-O Scrisoare

Sfârșitul Lumii Mai Aproape Decât Am Fi Crezut. Isaac Newton A Prezis Dată Exactă Într-O Scrisoare

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

De-a lungul timpului, s-a vorbit mult despre sfârșitul lumii.

Fizicieni, astronomi, dar și oameni care nu au activat în domeniul științei au încercat să prezică data la care lumea, așa cum o știm astăzi, nu va mai exista.

Printre aceștia se numără și Isaac Newton, care a notat într-o scrisoare anul în care ar putea veni sfârșitul lumii.

Data la care ar urma să vină sfârșitul lumii, potrivit lui Isaac Newton

Citește și  Se Intampla In Romania Un Medic Tanar Si Cu Tatuaje S-A Oprit In Dreptul Unui Batran Adus Cu Targa La Urgente.

Teoriile și previziunile despre sfârșitul lumii au fost numeroase, iar unele dintre ele au fost lansate de oameni de știință cunoscuți.

În timp ce pe mulți îi lasă indiferenți aceste teorii, pe alții îi sperie ipoteza că lumea s-ar putea sfârși în câteva decenii. Una dintre teoriile privind sfârșitul lumii îi aparține celebrului fizician Isaac Newton.

Acesta a notat într-o scrisoare anul în care, potrivit unor calcule, ar urma să aibă loc presupusa apocalipsă.

Newton susținea că lumea ar urma să se sfârșească în anul 2060. Altfel spus, ar mai fi rămas mai puțin de 4 decenii până când lumea, așa cum o cunoaștem în prezent, nu ar mai exista. Scrisoarea aparținând fizicianului se pare că datează din anul 1704, iar calculele pe baza cărora s-a ajuns la acest an au fost făcute pe baza unor scrieri biblice, nu se bazează pe date științifice, potrivit Playsport.

Citește și  NATAȘA RAAB A MURIT LA 70 DE ANI. ACTRIȚA SUFEREA DE O BOALĂ GRAVĂ

Ce ar urma să se întâmple

Potrivit scrisorii care, aparent, îi aparține lui Isaac Newton, în anul menționat ar urma să aibă loc o întoarcere a Mântuitorului, iar cât timp va rămâne pe Pământ, poporul evreu ar urma să stabilească „o împărăție înfloritoare și veșnică”.

Pentru mulți cercetători care au analizat activitatea lui Newton în domeniul fizicii s-a dovedit a fi o surpriză foarte mare faptul că omul de știință a fost o persoană religioasă, dat fiind că profeția sa este una biblică.

Citește și  Iti mai amintesti de ea Ce s-a ales de Raluca Arvat la 3 ani dupa ce a plecat de la PRO TV. Transformarea e bulversanta.

Scrisoarea nu este considerată demnă de luat în calcul de către unii oameni de știință, tocmai pentru că teoria nu se bazează pe date concrete, ci pe religie. „Aceste documente arată un om de știință condus de pasiunea sa religioasă. De dorința de a vedea lucrarea lui Dumnezeu în lume”, spunea, în anul 2007, conservatorul Yemima Ben-Menahem.

Pe de altă parte, alți oameni de știință care l-au studiar pe Isaac Newton știau despre aplecarea sa față de religie. Potrivit lor, fizicianul era convins că Iisus Hristos se va întoarce pe Pământ, în jurul anului 2060, perioadă în care s-ar putea stabili o nouă ordine.

retelemele