Ești doar o femeie de serviciu cunoaște-ți locul i-a spus șeful. Dar nimeni nu știa cine era ea cu adevărat Până când într-o zi tot biroul a fost uimit

Maria lucra ca femeie de serviciu pentru o mare companie de construcții. Era o femeie liniștită, retrasă, care trecea neobservată printre angajați. În uniforma ei gri, ușor largă, și cu șalul legat pe frunte, părea o umbră care se strecura prin birouri fără să lase vreo urmă. Mănușile ei galbene de cauciuc păreau aproape lipite de mâini, întărind senzația că era invizibilă. Angajații treceau pe lângă ea fără să-i arunce o privire, iar dacă vreunul din greșeală o zărea, o ignora imediat. Maria își făcea treaba în tăcere, golind coșurile de gunoi, ștergând praful și spălând podelele cu precizie, apoi dispărea discret pe coridoarele luminate artificial. De doi ani lucra acolo și nimeni nu o întrebase vreodată cine era sau de unde venea.

Într-o seară târzie, când aproape toți angajații plecaseră acasă, Maria a intrat în biroul directorului general pentru a face curățenie. Tocmai își pregătea mopul când ușa s-a deschis brusc, iar directorul, Andrei Ionescu, a pășit înăuntru împreună cu adjunctul său, Victor Petrescu. Discutau aprins, vocile lor răsunând în liniștea clădirii.

– Mâine negociem cu delegația japoneză, dar nu avem interpret! – spuse Andrei exasperat. – Este un dezastru, Victor! Dacă nu găsim pe cineva competent, vom pierde contractul!

– Putem apela la o agenție de traduceri, poate găsim pe cineva la această oră târzie… – sugeră Victor nesigur.

– Am încercat deja, dar ultima dată traducerea a fost atât de proastă încât aproape că am stricat totul! Nu ne permitem să repetăm greșeala! – răspunse Andrei, masându-și tâmplele.

O tăcere grea se lăsă în birou. Maria, care până atunci lucrase fără să fie remarcată, se opri o clipă, lăsă mopul jos și, cu o voce calmă, dar sigură, spuse:

– Eu vă pot ajuta.

Cei doi bărbați se întoarseră brusc spre ea, de parcă abia atunci ar fi realizat că mai era cineva în încăpere. Andrei ridică o sprânceană, iritat.

– Ești doar o femeie de serviciu! Cunoaște-ți locul! – izbucni el.

Maria nu spuse nimic. Își coborî privirea și își reluă lucrul, ca și cum intervenția ei nu ar fi avut loc.

Dimineața următoare, însă, întreaga companie a fost cuprinsă de uimire. La ora stabilită pentru întâlnirea cu delegația japoneză, Maria intră în sala de conferințe, dar nu mai era femeia de serviciu pe care o știau cu toții. Purta un costum elegant, fără eșarfă, fără mănuși de cauciuc. Părul ei era strâns într-un coc îngrijit, iar postura ei emana încredere. În momentul în care a început să vorbească, salutându-i pe japonezi într-o japoneză fluentă și impecabilă, încăperea a amuțit.

Andrei și Victor priveau neclintiți, incapabili să-și ascundă surpriza. Maria nu doar că traducea cu exactitate fiecare frază, dar interacționa cu diplomație, ajutând la fluidizarea discuțiilor. Întâlnirea a decurs fără probleme, iar la final, oamenii de afaceri japonezi și-au exprimat admirația pentru calitatea traducerii și pentru profesionalismul interpretei.

Când delegația a plecat, Andrei s-a întors încet către Maria, încă încercând să înțeleagă ce tocmai se întâmplase.

– Cum… cum este posibil acest lucru? – murmură el, cu o expresie uluită.

Maria zâmbi slab, dar privirea ei rămase fermă.

– Am studiat în Japonia, am absolvit facultatea acolo și sunt interpret autorizat. Dar când m-am întors în țară, nimeni nu m-a angajat pentru că nu aveam experiență. Așa că am luat singurul loc de muncă pe care l-am găsit.

Victor fu primul care rupse tăcerea.

– Maria, nu putem irosi un asemenea talent. Vrei să lucrezi pentru noi ca interpretă oficială?

Maria își lăsă pentru o clipă privirea în jos, reflectând. Apoi ridică ochii spre ei și răspunse calm:

– Înțeleg. Dar mai întâi… voi termina curățenia pentru astăzi.

În birou se așternu din nou tăcerea, dar de data aceasta era una plină de respect și uimire.