Singurele 4 păcate din cauza cărora preoții creștin-ortodocși nu te primesc la Împărtășanie potrivit părintelui Calistrat Chifan

Singurele 4 păcate din cauza cărora preoții creștin-ortodocși nu te primesc la Împărtășanie potrivit părintelui Calistrat Chifan

Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a spus o listă cu cele mai grave păcate pentru care nu-i împărășește pe credincioși.

Printre acestea se numără păcatul desfrânării, păcatul hulei, păcatul beției și păcatul fumatului. Astfel, cei care mărturisesc duhovnicului păcatele menționate nu pot primi Sfânta Împărtășanie, până când nu respectă canonul primit și nu se căiesc pentru cele săvârșite. Abia atunci se pot împărtăși și numai la recomandarea preotului.

Așadar, primul pe lista păcatelor de moarte, opritoare de la împărtășit, este păcatul desfrânării. Acesta începe cu păcatul onaniei sau al masturbării și se termină cu cele mai evoluate forme de desfrâu.

Totodată, un alt păcat grav este păcatul hulei, care înseamnă vorbirea de rău a sfinților, a lui Dumnezeu și a adevărului divin.

Citește și  Ce pensie are Marina Voica La 83 de ani după o viaţă pe scenă trăieşte fără niciun ajutor de la stat

„Tot ce este în afara legii lui Dumnezeu se numește păcat sau fărădelege, dar cele care sunt opritoare sau păcate de moarte, care ne opresc categoric de a lua din potir sunt acestea: în primul rând desfrânarea și aici începem de la păcatul onaniei sau masturbării, cum se spune, până la ultimele forme de desfrâu evoluate sau supra avansate de om; după aceea nu ne dă voie să împărtășim păcatul hulei (tot ce vorbești rău împotriva sfinților, a lui Dumnezeu, împotriva Proniei divine, adică împotriva adevărului divin). Cineva a spus: «De ce trebuie să se supere Dumenzeu dacă noi greșim?». Și în majestatea divină este la fel ca în justiția lumească, ai călcat o lege, ți se aplică un articol din Codul Penal, ai călcat o poruncă a lui Dumnezeu, vei fi întrebat de ea: să nu furi, să nu ucizi, să nu mărturisești strâmb, să nu râvnești ce-i cu vicleșug la altul, să cinstești ziua duminicii, să-ți cinstești părinții și așa mai departe”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.

retelemele