Cine a fost tatăl Ancăi Alexandrescu. A fost unul din cei mai mari jurnaliști din România. Ce a aflat jurnalista abia după ce acesta a murit
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Anca Alexandrescu este zilele acestea pe buzele tuturor. Interviurile sale de la Realitatea TV au fost urmărite cu audiențe record.
Jurnalistul Horia Alexandrescu s-a născut la 9 aprilie 1947, în Bucureşti, notează „Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România” – Volumul II (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002).
A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Ziaristică, din cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu”.
A debutat în presă în anul 1971, la ziarul „Sportul”. Realizările sale gazetăreşti din lumea sportului au dovedit cunoştinţele sale din domeniile: atletismului, sporturilor nautice, gimnasticii, jocurilor sportive şi, în special, din handbal şi fotbal.
În 1977 s-a mutat la „Scânteia Tineretului”, iar în 1989 la secţia sport a publicaţiei „Tineretul Liber”, unde a devenit, ulterior, secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct. A fost prezent la numeroase acţiuni sportive desfăşurate atât în ţară, cât şi în străinătate.
În 1990 a înfiinţat ziarul „Sport Star”. În acelaşi an, alături de Adrian Sârbu şi de alţi cinci jurnalişti, a fondat cotidianul „Curierul Naţional”, fiind, totodată, directorul general al publicaţiei, până în anul 1993. A pus bazele ziarului „Cronica Română”, al cărui director general a fost timp de opt ani (1993-2001). La 26 martie 2001, a apărut pe piaţă cotidianul „Independent”, înfiinţat şi condus de Horia Alexandrescu, pe care îl transformă, începând cu 11 noiembrie 2005, în săptămânalul de week-end „Independent”.
Din octombrie 2006, a revenit la conducerea „Cronicii Române”, până în mai 2007, după care a relansat săptămânalul „Independent”, ocupând funcţia de director. La 14 aprilie 2010, Horia Alexandrescu a lansat revista „Glob Express”, un supliment lunar al săptămânalului „Independent”.
Din 2007, timp de trei ani, a moderat emisiunea „Cafeneaua politică” la postul de televiziune OTV. Ziaristul a mai realizat şi moderat această emisiune la TVR 1, pentru care a primit premiul „Pamfil Şeicaru” (2004). A moderat şi emisiunea „Poiana lui Iocan” difuzată la postul Etno TV. Este autorul volumelor: „Aur olimpic românesc” (1980), „Olimpiada 80 – Jurnal de reporter” (1982), „Olimpiada californiană” (1985), „Steaua, campioana Europei” (1986), „Gruia, mister handbal” (2009), „Athos: călător la Sfântul Munte” (2007), „Vlase – magnific 7” (2009).
A fost preşedintele Asociaţiei Române a Profesioniştilor Mass Media (ARPM), pe care a fondat-o împreună cu alţi jurnalişti.