Călin Georgescu afirmații controversate într-un interviu pentru presa australiană

Călin Georgescu afirmații controversate într-un interviu pentru presa australiană

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

În interviul difuzat pe platforma zeeemedia.com, Georgescu a afirmat că marile corporații, cu sprijinul ONU, Organizației Mondiale a Sănătății și altor entități globale, au un plan diabolic: „exterminarea a 7,5 miliarde de oameni”, relatează Ziare.com. Potrivit acestuia, scopul ar fi transformarea umanității într-o populație robotizată, redusă la doar 500 de milioane de persoane.

„Ei au un plan simplu. Trebuie să schimbe ființele umane în roboți, iar aceștia să fie în slujba lor și populația să fie redusă până la 500 de milioane. De fapt, acesta este obiectivul, pe care eu l-am descoperit. Și, de fapt, toată lumea știe astăzi. Adică, nu este niciun secret că vor să reducă populaţia planetei”, a spus Călin Georgescu, relatează sursa citată. 

Călin Georgescu: „Ei te lasă să crezi că ești liber”

„Ei te lasă să crezi că ești liber dar, de fapt, nu ești liber. Cu alte cuvinte, eşti în Matrix. Și dacă nu înțelegi că eşti în Matrix, nu poţi să ieşi din Matrix. Aceasta este o problemă”, a mai explicat candidatul în timpul interviului. 

Citește și  Ramona și Stelian de la Mireasa sezonul 10 tot mai multe semne că s-ar fi despărțit.

Georgescu a continuat cu acuzații privind exploatarea resurselor naturale, aducând în discuție compania Nestlé, despre care a afirmat că ar profita masiv de pe urma apei din mai multe țări africane. Potrivit acestuia, compania cumpără apa la un preț derizoriu, dar o vinde ulterior la prețuri exorbitante. Aceștia ar lua toată apa dintr-o țară, din Africa, sau din trei țări, plătesc doar 1 dolar pentru o tonă, și o vând ulterior cu 5 euro.

Călin Georgescu reacționează ferm după decizia CCR privind renumărarea voturilor

Citește și  Un bărbat care are avea căștile pe urechi a murit călcat de tren în Eforie Sud

„Oamenii au dreptul de a alege, oamenii au puterea de a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!”, a declarat Georgescu.

„Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”, a continuat acesta.

Citește și  După balul de absolvire un grup de liceeni au atacat brutal profesoara în subsol. Tot orașul a încremenit când a aflat adevărul

„Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care, în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!”, a adăugat Georgescu, criticând amestecul instituțiilor în procesul electoral.

retelemele