Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric

Papa Francisc, primul lider latino-american al Bisericii Romano-Catolice, a murit luni dimineață la vârsta de 88 de ani, potrivit unui anunț oficial transmis de Vatican prin intermediul unei declarații video. Suveranul Pontif s-a stins din viață la ora 7:35, după 12 ani de papalitate marcați de reforme profunde, controverse și o sănătate fragilă.

„Dragi frați și surori, cu profundă tristețe trebuie să anunț decesul Sfântului Părinte Francisc”, a declarat cardinalul Kevin Farrell. „Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi bisericii Sale.”

Papa Francisc a avut duminică, chiar în ziua de Paște, o apariție publică emoționantă în Piața Sfântul Petru, unde a salutat credincioșii din papamobil și a oferit o binecuvântare specială – ultima sa apariție în viață.Problemele de sănătate care i-au marcat ultimii ani

Citește și  Anca Alexandrescu este foarte speriată. Apelul ei disperat cu ochii în lacrimi Vă rog să aveți grijă de copiii mei

Pontificatul Papei Francisc a fost din ce în ce mai afectat de problemele sale de sănătate. În ultimele luni, starea lui s-a deteriorat semnificativ. Internat pe 14 februarie la spitalul Gemelli din Roma cu o dublă pneumonie, el a petrecut 38 de zile sub supraveghere medicală. Vaticanul a anulat toate aparițiile sale publice începând cu 18 februarie.

Suveranul Pontif suferea de o predispoziție la infecții pulmonare, după ce în tinerețe a suferit de pleurezie și a fost supus unei intervenții chirurgicale în urma căreia i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân. În ultimii ani, el a mai fost operat de hernie abdominală, a avut o intervenție la colon și era văzut adesea folosind un baston sau scaun cu rotile.

Citește și  Alexandra este singura nepoata a lui Nicolae Ceasusescu Cum arata si cu ce se ocupa tanara de 26 de ani

Pontificatul reformator: deschidere, toleranță și curaj

De la alegerea sa în 2013, Papa Francisc a fost un reformator curajos, care a încercat să aducă Biserica Catolică mai aproape de oameni și de provocările societății contemporane.

A abordat frontal problema abuzurilor sexuale din interiorul Bisericii, abolind secretul pontifical pentru astfel de cazuri și impunând reguli clare de raportare. A introdus reforme semnificative în domeniul financiar, pentru a spori transparența Vaticanului, și a încurajat o atitudine de incluziune față de femei, persoane LGBT+ și cei marginalizați.

În 2023, Papa Francisc a permis, în premieră, ca femeile să voteze la Sinodul Episcopilor, iar Vaticanul a autorizat binecuvântarea cuplurilor de același sex – un moment istoric pentru Biserica Catolică.

Un moment marcant pentru credincioșii români a fost vizita Papei Francisc în România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Sub mottoul „Să mergem împreună!”, Papa a vizitat București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, unde a beatificat șapte episcopi greco-catolici martiri. A fost o vizită profund emoționantă, în care Suveranul Pontif a transmis un mesaj de unitate și speranță, fiind întâmpinat de zeci de mii de români.

Citește și  Tăticule nu bea din această ceașcă mama vitregă a pus ceva alb în ea

Cine a fost Papa Francisc

Născut pe 17 decembrie 1936 la Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio provenea dintr-o familie de origine italiană. A urmat o carieră religioasă în cadrul ordinului iezuit, fiind numit episcop, apoi cardinal de către Papa Ioan Paul al II-lea. A fost ales Papă pe 13 martie 2013.

Pe parcursul pontificatului său, Papa Francisc a fost o voce pentru cei săraci, marginalizați și excluși. A promovat toleranța, compasiunea și dialogul interreligios, dar și o Biserică mai aproape de nevoile reale ale oamenilor.

Papa Francisc lasă în urmă un pontificat istoric, curajos și deschis. Moștenirea sa spirituală, dar și reformele instituționale vor rămâne repere în istoria contemporană a Bisericii Catolice.

retelemele

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *