O mai știi pe frumoasa Bella din La Bloc

O mai știi pe frumoasa Bella din La Bloc

Alina Chivulescu, actrița care a devenit cunoscută publicului larg din România datorită rolului „Bella”, din serialul de televiziune „La bloc”, a fost mereu o femeie frumoasă, însă pare că, cu cât înaintează în vârstă, cu atât întinerește și devine din ce în ce mai radiantă. Oare pentru ea timpul funcționează altfel, sau a aflat secretul frumuseții și tinereții veșnice?

Mai mult, ea știe mereu să-și scoată în evidență calitățile. Alina Chivulescu şi-a făcut apariţia alături de Dan Chişu la un eveniment important, acum cațiva ani, iar ţinuta aleasă i-a lăsat pe ceilalți invitați fără cuvinte, așa cum suntem siguri că te va lăsa și pe tine.

Actrița a ales o rochie neagră, lungă, fără mâneci, dar cu volane imense în zona bustului. Alina Chivulescu şi-a lăsat părul pe spate, prins finuţ la spate, iar în picioare a purtat o pereche de pantofi în aceeaşi nuanţă.

Toți cei care au văzut-o nu s-au putut abține și au întors capul după ea. Iată cum a arătat la evenimentul monden, dar și cum obișnuiește ea să se îmbrace în timpul liber, dovada clară că stilul nu ține doar de cât de scumpe sunt hainele de pe tine:

Citește și  În presa românească au apărut mesaje conform cărora actorul Florin Zamfirescu ar fi încetat din viață

retelemele