Un alt mare actor al României a părăsit scena. Veste tristă pentru fanii lui Florin Zamfirescu
Florin Zamfirescu s-a retras de pe scenă. Actorul spune cu umor că a decis să se pensioneze. Mărturisește că a renunțat la vicii din cauza problemelor de sănătate și că tot ce își dorește este să se odihnească și să petreacă timp alături de familie.
Florin Zamfirescu, acum în vârstă de 70 de ani, spune că și-a dorit de mic să urce pe scenă, iar mama sa a fost cea l-a încurajat să își urmeze pasiunea. „Recitam poezii încă de la cinci ani. Teatru nu aveam cum să fac de atunci.
În provincie nu puteam fi copil de radio. Actor am vrut să fiu dintotdeauna. Am jucat și teatru în liceu, chiar și înainte.
Mama a vrut să fie actriță, dar părinții ei nu au lăsat-o să meargă la școală mai mult de șapte clase, așa că a rămas casnică.
Tata era învățător. Mama a jucat teatru la amatori, la cămine culturale. De când m-a născut, m-a îndoctrinat cu poezia. La trei ani știam Regina ostrogoților“, povestește Florin Zamfirescu.
A avut o carieră impresionantă, iar ultimele decenii și le-a petrecut pe scenă. Este cunoscut și pentru roluri din televiziune.
L-a interpretat pe Gigi Dumbravă în telenovela Inimă de Țigan. Recent s-a retras din viața publică, dar spune că nu regretă. Cei doi copii ai săi duc mai departe tradiția.
„Nu-mi mai e dor de nimic, pentru că m-am retras. Am doi copii care mă onorează și-mi duc numele mai departe, Vlad Zamfirescu și Ștefana Samfira. Niciodată nu i-am îndrumat să facă teatru,
chiar le-am zis că nu au originalitate, că-s lipsiți de imaginație, că au făcut ceea ce au văzut în casă. Dacă eram la fel, mă făceam învățător ca tata sau popă, ca-n familie”, a adăugat actorul.
Florin Zamfirescu s-a confruntat în ultimii ani cu multe probleme de sănătate. A suferit și un infarct. „Am grijă de sănătatea mea. Nu mai fumez de vreo cinci ani, fumam câte două pachete pe zi. Cu alcoolul nu m-a văzut nimeni amețit, dar acasă, seara, mai beam trei beri sau mai beam țuică. Acum, nu.
Poate doar un păhărel. Iau foarte multe pastile date de doctoriță. Eu nici nu știu ce am, ea mi le dă. Am colesterol, probleme cu inima, diabet. Am de toate, dar mă mențin”, a mai spus Florin Zamfirescu, pentru impact.ro.
Distribuie articolul si pietenilor tai!