Zodiacul lui Da Vinci, ascuns în Cina cea de taină. Cei 12 apostoli și zodiile
Cina cea de taină, pictura murală a lui Da Vinci, adăpostită în biserica Santa Maria delle Grazie, din Milano, este una dintre cele mai cunoscute și valoroase lucrări de artă din lume.
Pictura a fost interpretată în fel și chip și mulți matematicieni sau amatori de mistere au descoperit mesaje ascunse pe chipul și în gesturile apostolilor. Dar iată și o interpretare aparte, în care ultima masă a lui Iisus este asemuită cu zodiacul.
Cina cea de taină transmite numeroase mesaje celor care sunt fascinați de lucrările lui da Vinci și poate fi interpretată din multe puncte de vedere. Dar experții sunt convinși că există câteva secrete ascunse în tablou, pe care marele pictor a vrut să le transmită doar inițiaților.
Cine cunoaște interesul lui da Vinci pentru științele oculte și pentru astrologie, poate face analogia cu zodiacul.
Cei 12 apostoli și zodiile
În vremurile maestrului italian, astrologia și zodiacul reprezentau repere importante nu doar pentru a măsura timpul și anii, ci și pentru a consulta viitorul și voința puterilor divine. 12 era numărul lunilor anului, 12 este numărul apostolilor, dar și al zodiilor care se succed în cursul unui an, fiecare dintre ele reprezentând o etapă de viață.
În Cina cea de taină, Iisus se află la mijloc, cu ambele brațe întinse deasupra mesei, într-un gest care vrea să îmbrățișeze întreaga scenă. El poate fi asemuit cu zodia Balanței, cea care caută să aducă echilibrul și pacea.
De la dreapta lui Iisus către stânga, fiecare apostol, reprezintă o zodie prin atitudinea și gesturile lui. Astfel, Simion reprezintă Berbecul, fiind pictat cu fruntea și mâinile îndreptate spre Iisus, spre Învățătorul pe care trebuie să îl urmeze toți. Lângă el, apostolul Tadeu este asemuit cu Taurul, având o mână îndreptată către piept într-un gest de posesiune, iar degetele amintind de coarnele Taurului.
Zodia Gemeni este reprezentată prin apostolul Matei care ține ambele mâini îndreptate către Iisus, dar capul către apostolii din dreapta lui, arătând capacitatea Gemenilor de a comunica către mai multe direcții. Lângă Matei, se află Filip cu brațele îndoite către piept, așa cum este simbolizată zodia Racului, cu cleștii întorși către trup.