Rugăciunea celor 9 marți către Sfântul Anton de Padova De mare ajutor când ai un necaz produce adevărate minuni

Rugăciunea celor 9 marți către Sfântul Anton de Padova  De mare ajutor când ai un necaz produce adevărate minuni

Rugăciunea celor 9 marți, cea către Sfântul Anton de Padova, este considerată una dintre cele mai puternice deoarece produce adevărate minuni în viețile credincioșilor. Este vorba despre o rugăciune care se rostește în fiecare marți seară, nouă săptămâni la rând în special pentru vindecarea rănilor sufletești.

O rugă pe care e bine să o spui cu intenții bune

Această rugăciune este folosită și în ritualuri de magie neagră, iar cei care o rostesc pentru scopuri rele pot avea de suferit. Este bine să o spui cu gânduri bune, pentru sănătatea ta și a celor din jur ori pentru spor în toate cele. Iată, mai jos, rugăciunea pe care să o rostești timp de 9 marți la rând!

„Sfinte Antoane, între toţi Sfinţii lui Dumnezeu tu ai fost înzestrat cu o putere deosebită în a-i ocroti și ajuta pe toți cei ce-și pun nădejdea în tine. Morții au înviat la porunca ta, cei orbi și-au recăpătat vederea, celor suferinzi tu le-ai redat sănătatea și niciunuia din cei evlavioși către tine nu i-ai refuzat mângâierea sprijinului tău”, este prima parte a rugăciunii către Sfântul Anton, după care trebuie să rostești Tatăl Nostru.

Citește și  O cerșetoare și-a făcut abonament la bibliotecă în loc să-și cumpere mâncare. Aceasta voia doar să se poată angaja

„Această grijă a ta faţă de nevoile oamenilor mă umple şi pe mine de încredere sfântă, cu care alerg la bunătatea ta, cerându-ți ajutor (Pauză: se spune, în gând, dorința bună, cererea…). Pentru dragostea ta arzătoare către Isus, care s-a odihnit în braţele tale sub chip de Prunc ceresc şi pentru iubirea ta gingaşă faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Mama lui Isus, te rog, arată-ţi puterea cea mare şi ajută-mă și pe mine”, este cea de-a doua parte a rugăciunii după care trebuie să îți faci cruce.

„În pagubele suferite, în nenorocirile care mă lovesc, în întristările mele sufleteşti, în suferințe şi lipsuri, în nenumăratele necazuri ale vieții, în ispitele ce mă tulbură și mă ademenesc, când patimile mele se răscoală cu furie și când văd că duhul cel rău unelteşte împotriva sufletului meu ca să-l piardă, către tine îndrept gândul meu, făcătorule de minuni și te rog ca în toate nevoile mele, sufletești și trupești, să fiu ușurat și mângâiat de ocrotirea ta, pentru ca astfel încurajat și plin de recunoștință față de tine, să ajung prin tine la Dumnezeul milostivirilor în slava cea veșnică a cerului. Amin”

retelemele