Cine este bărbatul care îi face viaţa mai frumoasă Simonei Halep. S-au fotografiat împreună în Dubai zâmbetul sportivei spune multe

Cine este bărbatul care îi face viaţa mai frumoasă Simonei Halep. S-au fotografiat împreună în Dubai zâmbetul sportivei spune multe

Despre situația Simonei Halep, din punct de vedere sportiv, s-a tot scris. La fel și despre eșecul mariajului cu Toni Iuruc. Dar, deși suspendată din activitate, se pare că Simona Halep a reușit să-și regăsească zâmbetul. Motivul se pare că ar fi bărbatul care îi face viaţa mai frumoasă Simonei Halep. Citește mai departe și află cine este bărbatul cu care Simona Halep a fost fotografiată în Dubai.

Scandalul în care a fost implicată jucătoarea noastră, acuzată fiind de ITIA de dopaj, i-a adus mari probleme. În primă fază vorbim de cele de imagine, iar ulterior acuzațiile și decizia ITIA de a o suspenda, i-au pus pe pauză întreaga carieră sportivă.

Deși a avut susținere din partea multora, inclusiv din partea lui Patrick Mouratoglu, în cele din urmă acest mariaj avea să se încheie, iar motivele sunt lesne de înțeles. După anunțul suspendării, s-a aflat că, de fapt, Simona Halep nu a mai avut niciun dialog cu fostul antrenor de origine greacă, ba mai mult s-a aflat că cei doi au încheiat colaborarea.

Acum, încă așteptând decizia finală de la TAS, Simona Halep nu a renunțat la atrenamente, dar are un nou antrenor în persoana japonezului Yutaka Nakamura, cel care între 2020 și 2022 a ajutat-o pe Naomi Osaka să ajungă la performanțele de la US Open și Australian Open. În cartea de vizită a acestuia mai apar colaborări și cu alte nume importante din tenis, precum Maria Sharapova, Denis Shapolov, Tommy Haas sau Jennifer Capriati.

Citește și  FRF a făcut anuțul așteptat de întreaga Românie. Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România Kosovo. Românii sunt furioși. Nu e corect

Dar, se pare că și pe plan personal românca a început să fie mai echilibrată, iar dovadă sunt și recentele poze publicate pe rețelele de socializare.

Aflată în Dubai, unde-și continnuă antrenamentele la celebra „CF Tennis Academy”, alături de noul ei antrenor Yutaka Nakamura, Simona Halep a fost surprinsă și la o petrecere privată, iar sărbătoritul ar fi, de fapt, bărbatul care îi face viaţa mai frumoasă Simonei Halep.

Citește și  Discutie intre mireasa si mama ei in ziua nuntii Mamico..

Conform imaginilor, este vorba de fostul fotbalist, actualmente kinetoterapeut, Sabin Topală, care lucrează la o clinică de recuperare. Surse apropiate spun că bărbatul și Simona Halpe lucrează de ceva timp împreună, având în vedere că Sorin Topală îi este fizioterapeut.

Recent, Sabin Topală și-a serbat ziua de naștere în cadrul unei petreceri private, iar Simona Halep și Yutaka Nakamura au participat și ei la acest moment. Pe 22 ianuarie tânărul fizioterapeut a împlinit frumoasa vârstă de 28 de ani, postând pe rețelele imagini de la petrecerea privată din însolitul Dubai.Yutaka Nakamura, Sabin Topală și Simona Halep .

Citește și  Biserica din România în care se întâmplă adevărate MIRACOLE

Imaginile postate de sărbătorit, pe rețelele de socializare, o prezintă pe jucătoarea noastră extrem de zâmbitoare, iar dacă ar fi să ne luăm după acest detali, zâmbetul sportivei spune multe. Nu putem specula că ar fi ceva între cei doi, dar nu se știe niciodată.

În afară de antrenamentele de la academia de tenis de aici, Simona a decis să se și relaxeze, iar imaginile de pe contul ei de Instagram exact asta vor să arate.

Rămâne totuși presiunea situației pe plan sportiv, Simona încă așteptând o decizie finală a tribunalului TAS în cazul de dopaj. Nu se știe când va veni această decizie, dar apropiații sportivei spun că românca mai speră la o decizie favorabilă.

retelemele