Doliu în lumea sportului A murit o figură emblematică a gimnasticii românești

Doliu în lumea sportului A murit o figură emblematică a gimnasticii românești

A murit Sonia Iovan, prima medaliată olimpică și mondială a României în gimnastică, la vârsta de 88 de ani. Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat vestea tristă, precizând că fosta gimnastă s-a stins din viață în Franța, unde locuia de mulți ani.

Sonia Iovan a început să practice gimnastica artistică la Cluj și a continuat la Clubul Știința din București, sub îndrumarea profesorilor Nicolae Băiasu și Iosif Hindi. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice:

La Campionatele Mondiale din 1958, desfășurate la Moscova, a făcut parte din echipa care a obținut bronzul, prima medalie mondială obținută de România pe echipe.

De asemenea, a participat la trei ediții ale Campionatelor Europene, desfășurate sub denumirea de Cupa Europei:

Citește și  Locul de muncă plătit cu 700 de lei pe zi. Angajatorul oferă două mese pe zi precum și bani pentru chirie. Ce presupune jobul

După retragerea din activitatea competițională, între 1966 și 1967, Sonia Iovan a fost antrenor federal. A absolvit Institutul de Cultură Fizică (ICF) și a parcurs toate treptele didactice, ajungând profesor universitar și șefa catedrei de educație fizică și sport de la Academia de Științe.

Moștenirea lăsată de Sonia Iovan în gimnastica românească rămâne una semnificativă, fiind prima sportivă care a adus medalii olimpice și mondiale României în acest sport.

retelemele