Theo Rose prima reacție după ce s-a spus că a fost plătită să îl susțină pe Călin Georgescu

Theo Rose prima reacție după ce s-a spus că a fost plătită să îl susțină pe Călin Georgescu

După nenumărate acuzații care i-ar fi fost aduse de către internauți, în care, oamenii susțineau că ar fi fost plătită pentru a-l susține pe Călin Georgescu, Theo Rose a făcut un videoclip pe TikTok, dorind să clarifice situația. Artista a negat că a fost implicată în vreun fel în campania de promovare a candidatului independent sau a oricărui candidat politic.

Mai mult decât atât, internauții au acuzat-o pe Theo Rose că piesa „A venit poliția” a avut un scop politic, fiind piesa de campanie a lui Călin Georgescu. Cântăreața a încurajat lumea să iasă la vot și să pună ștampila pe candidatul pe care și-l doresc să reprezinte țara, însă să o facă informat. De asemenea, vedeta a subliniat că și în familia ei există persoane care l-au susținut și îl vor susține pe candidatul independent, dar că nu își dorește să nască polemici pe astfel de subiecte, nici cu cei apropiați, nici cu persoanele de pe internet.

„Votați cu cine vreți! Vă respect votul democratic, evident. Nici doamna Lasconi nu este vreo lumină și ultimele apariții, într-adevăr, nu au fost inspirate. Dar eu mi-am exprimat public susținerea față de ceea ce am crezut eu a fi răul mai mic. Haideți să vă spun și de ce am făcut asta. Imediat după primul tur am făcut un videoclip, ironic evident, pentru că iertați-mă, eu am râs la foarte multe afirmații făcute de domnul Călin Georgescu, altele m-au speriat. La finalul acelui clip am spus: Haideți să votăm cu cine trebuie în turul 2!

În urma acelui videoclip pe TikTok au apărut niște postări în care eram pomenită ca fiind unul dintre artiștii care-l susțin pe acest domn Călin Georgescu, lucru care nu era adevărat. Și asta nu e tot dezinformare? Eu nu las pe nimeni să mă folosească pentru propagandă politică. Mai mult decât atât, am fost contactată și de către presă.

Citește și 

Pe grupurile de Telegram ale susținătorilor dlui Călin Georgescu, aceștia susțin că melodia „A venit Poliția” ar fi melodia oficială de campanie a domnului în cauză. Ca urmare a acestor lucruri, am ieșit pe Instagram și am făcut o postare pe Insta Story în care am scris că eu susțin un parcurs pro-european și în care v-am îndemnat să vă informați”, a spus Theo Rose, într-un videoclip publicat pe pagina sa oficială de TikTok.

Theo Rose, despre excluderea lui Connect-R dintr-un concert, după ce a dezvăluit care este candidatul pe care-l susțineTotodată, Theo Rose și-a exprimat dezaprobarea legată de situația neplăcută la care a fost supus Connect-R, fiindu-i interzis să mai participe la un concert la care trebuia să cânte, din cauza declarațiilor sale în privința alegerilor prezidențiale.

Citește și  Scena teatrului românesc este mai săracă

„Vă mai zic ceva, în familia mea sunt persoane care-l susțin pe acest domn, care l-au votat și-l vor vota și-n turul 2. Dar eu mă cert cu familia mea pentru niște oameni care doar vorbesc? Momentan n-a făcut nimic niciunul dintre ei. De ce m-aș certa cu voi?

Citește și  M-Am Casatorit De Tanar La Numai 25 De Ani Cu Madalina O Fata Frumoasa Si Sincera De La Tara

Nu sunt de acord nici cu ce i s-a întâmplat lui Connect-R, acolo s-a greșit imens și ce credeți? Este și-n defavoarea celorlalți artiști care au ales să se mai exprime cu privire la acest subiect. Și vă zic de ce. Dacă e democrație înseamnă că suntem cu toții liberi să ne exprimăm părerea, apartenența de orice fel, dar asta nu înseamnă că orice alt artist sau persoană populară de pe internet are o altă părere decât a lui Connect-R sau a voastră e că e cumpărat”, a continuat artista.

retelemele