Ai grijă ce cumperi Uleiul de măsline contrafăcut pe rafturile magazinelor din România. Cum verifici dacă este veritabil
Ai grijă ce cumperi! Uleiul de măsline contrafăcut, pe rafturile magazinelor din România. Cum verifici dacă este veritabil.
Europol trage un semnal de alarmă în legătură cu autenticitatea uleiului de măsline existent pe piața din Europa, după ce autoritățile au confiscat 260.000 de litri de produs contrafăcut în Italia și Spania. Iată cum îți poți da seama dacă uleiul de măsline pe care îl achiziționezi este veritabil.
Prețul ridicat al uleiului de măsline a creat o nouă oportunitate pentru producătorii frauduloși. Principalul vinovat pentru prețurile ridicate ale acestui aliment este seceta extremă din Marea Mediterană, o regiune care reprezintă aproape 90% din producția mondială de ulei de măsline extravirgin.
Dacă înainte uleiul de măsline extravirgin standard costa între 3 și 5 euro pe litru la supermarket, acum prețul acestuia este între 10 și 12 euro. Pentru a recrea culoarea uleiului de măsline, escrocii folosesc un ulei făcut din diferite semințe mai ieftine, pe care ulterior îl colorează cu clorofilă. Înșelătoria poate fi puțin mai greu de detectat dacă uleiul de semințe este amestecat cu puțin ulei de măsline. De fapt, este legal, în unele țări, să se vândă acest tip de amestec, dar cantitatea de ulei de măsline din sticlă trebuie să fie clară pe etichetă, iar produsul nu poate fi numit „ulei de măsline”.
Uleiul de măsline este inflamabil și ar trebui să fie capabil să întrețină arderea unei lămpi. Dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci înseamnă că nu este ulei de măsline extravirgin.
Un alt test simplu și relevant este acesta: pune pe o farfurie un șervețel peste care adaugi o lingură de ulei de măsline și îl lași 24 de ore și vezi cum miroase. Apoi îi dai foc și miroși din nou pentru a vedea dacă miroase a măsline sau gudron.
O altă metodă este păstrarea uleiului pentru câteva zile la frigider. Uleiul este extravirgin în cazul în care acesta începe să se solidifice. Uleiurile mononesaturate, cum ar fi uleiul de măsline se solidifică în frigider, în timp ce uleiurile polinesaturate, cum ar fi de floarea-soarelui nu se vor solidifica.
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin.
Trei tipuri de ulei de măsline au fost retrase de pe rafturile magazinelor. Potrivit specialiștilor, totul ar avea legătură cu schimbările climatice. Aflați în rândurile următoare mai multe detalii.
Prețul din ce în ce mai mare a uleiurilor de măsline și calitatea mai slabă a dus la retragerea din circulație a trei produse. Potrivit testelor efectuate de către Stiftung Warentest, lipsa calității uleiului de măsline devine din ce mai în ce mai evidentă.