Călin Georgescu, ANUNȚ ȘOC, de ULTIM MOMENT
DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.
Călin Georgescu a transmis un nou mesaj de noapte pentru votanții săi. Acesta a anunțat că absența din ultimele zile din spațiul public a fost necesară pentru a pune la punct o campanie juridică ce vizează obținerea unui răspuns coerent din partea autorităților române privind anularea alegerilor prezidențiale.
UPDATE. ÎCCJ și-a declinat competența către Curtea de Apel București
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni declinarea competenței în ceea ce privește judecarea dosarului în care Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept şi Călin Georgescu reclamă BEC şi mai multe instituţii ale statului pentru anularea alegerilor. ÎCCJ a decis că instanța competentă în acest caz este Curtea de Apel Bucureşti.
„Decizia nr. 6078/16.12.2024 – Declină soluţionarea cauzei. Respinge excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimaţii Serviciul Român de Informaţii şi Statul Major al Apărării prin Şeful Statului Major al Apărării, ca nefondată”, se arată în sentinţa pronunţată, luni, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a admis, se asemenea, „excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.
„Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, precizată şi completată formulată de reclamanţii Coaliţia pentru Apărarea Statului de Drept şi Georgescu Călin, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Electoral Central, Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major al Apărării şi Şeful Statului Major al Apărării, Guvernul României prin Prim-Ministru, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a României, Serviciul Român de Informaţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis reprezentat de Administraţia Prezidenţială şi Lasconi Elena – Valerica, privind anularea Deciziilor Biroului Electoral Central nr. 230D din 06.12.2024, nr. 231D din 07.12.2024 şi nr. 232D din 07.12.2024 şi obligarea Guvernului României la emiterea unei noi hotărâri de Guvern, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se mai arată în decizia judecătorilor.
Călin Georgescu anunță o campanie juridică
Fostul candidat independent la prezidențiale le-a mulțumit susținătorilor săi pe care i-a asigurat că nu va renunța la luptă și cărora le-a cerut să rămână puternici în fața provocărilor.
„Dragii mei, din țară și de pretutindeni, bine v-am regăsit. De la suflet la suflet, vă mulțumesc pentru răbdarea, puterea și discernământul de care ați dat dovadă în aceste zile foarte dificile. Și, în special, celor care poate au crezut că sunt absent sau indiferent la ce se întâmplă în această perioadă.
Vă asigur că nu voi renunța, vă asigur că vă aud și vă simt pe toți cei care mă susțineți și care-mi sunteți alături în acest demers onest și sincer pentru binele poporului nostru”, le-a transmis Călin Georgescu susținătorilor săi, relatează publicația Capital.
Fostul candidat a explicat că, împreună cu avocații săi a inițiat o serie de demersuri prin cere nu doar autorităților române, dar și organismelor internaționale, să se pronunțe clar și coerent cu privire la anularea alegerilor, considerând că există o încălcare gravă a Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor și a făcut un nou apel la calm.
„Sunteți parte din forța libertății și aduceți un plus democrației, chiar dacă se încearcă necontenit limitarea exprimării voastre. (…)
Votul este tot ce contează. Puterea noastră va sta mereu în cabina de vot și este singura formă de protest democratică pe care o susțin.” (…) Noi poporul ne unim în liniște. Picătură cu picătură precum apa care străbate stânca”, a mai spus Georgescu.
Contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție
Călin Georgescu a depus vineri o contestație la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) referitoare la anularea alegerilor prezidențiale. Fostul candidat independent susține că nu sunt dovezi care să arate legături cu vreo entitate străină. Contestația ar urma să se judece luni, potrivit Știripesurse.ro.
Contestația vizează instituțiile care au desecretizat documentele analizate în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și în cuprinsul său se arată că ar exista argumente legate de faptul că nu sunt dovezi care să arate vreo eventuală legătură a lui Călin Georgescu cu vreo entitate care să se fie implicat în alegeri, relatează Realitatea Plus