După o pauză de cinci ani celebrul Polidin revine în farmacii

După o pauză de cinci ani celebrul Polidin revine în farmacii

DISCLAIMER: Acest site este neutru din punct de vedere politic și nu susține niciun partid sau ideologie politică.

După o pauză de cinci ani, celebrul Polidin revine în farmacii:

După o pauză de 5 ani, Polidinul, celebrul vaccin folosit pentru prevenirea virozelor sau gripei ar putea fi produs din nou de Institutul Cantacuzino.

La fel şi Cantastimul, un alt tratament realizat la institut ce se foloseşte în tratarea unor tipuri de cancer.

Producţia ar putea începe la sfârşitul acestui an, însă ministrul Fifor, cel care de altfel a dat vestea, s-a ferit să spună dacă a fost nevoie de o investiţie majoră la institut sau dacă s-au obţinut toate autorizaţiile necesare.

Cele două vaccinuri medicamente nu se mai produc din 2012, după ce autorizaţia a fost retrasă de Agenţia Medicamentului. Motivul era că materia primă şi aparatura de producţie nu mai respectă normele europene.

Cum a apărut PolidinulÎn perioada anilor ’60, francezii, polonezii, elvețienii și nemții aveau deja pe piață tratamente injectabile care aveau rol imunostimulator. Acestea erau astfel concepute pentru a combate multe tipuri de infecții cauzate de bacterii.

Citește și  Parintele Calistrat Chifan Cand aveti cate o greutate sau un necaz nu va mai framantati pana vi se sparge un vas de sange la cap sau va imbolnaviti de stres si luati tone de pastile. Spuneti asa

Aflând despre aceste produse menite să lupte cu numeroase boli, mai mulți cercetători români, au decis să elaboreze și ei un vaccin pornind de la ideea europenilor. Toate substanțele folosite pentru Polidin au fost românești.

Citește și  Maria Piloiu e învățătoare dimineața iar restul zilei ciobăniță la oi. Are două facultăți și iubește ceea ce face la stână

Specialiștii respectivi au testat pe ei acest „vaccin“. Oamenii de știință erau pe atunci foarte tineri și plini de entuziasm când s-au apucat de lucru. Sylvia Hoișie (89 ani), fosta șefă de producție a Polidinului, mărturisește că în etapa finală, atât ea cât și cei din echipă și-au injectat 6 zile la rând, 2 ml de soluție, notează ecopres.ro.

Citește și  Luis Lazarus a rupt tacerea despre Elodia dupa atatia ani. Dezvaluirea surpriza despre cazul care a tinut tara cu sufletul la gura

Rezultatele au fost bune. 6 ani au durat până s-a produs și până s-au efectuat teste de laborator pe animale, pentru a afla dacă este bun sau nu pentru populație. După ce savanții au testat pe pielea lor produsul, de abia apoi a fost scos pe piață polidinul.

retelemele