Când s-a căsătorit fata nici măcar nu-și putea imagina că soțul ei s-ar dovedi un astfel de pervers.

În mijlocul camerei se afla o masă elegantă, acoperită cu o față de masă albă, cu două farfurii de porțelan fin și două pahare de cristal. Pe masă erau lumânări aprinse, iar în centru – un buchet de trandafiri roșii într-o vază de argint. Lângă masă stătea Roman, într-un costum elegant, ținând în mână o sticlă de șampanie.

„Surpriză!” spuse el zâmbind. „Prima noastră cină ca soț și soție!”

Jenia rămase în prag, complet confuză. Era îmbrăcată doar într-un halat de baie, cu părul încă umed, în timp ce el arăta ca pentru o cină romantică la un restaurant de lux.

„Dar… dar eu credeam că…” începu ea, simțindu-se dintr-o dată ridicolă.

Roman își ridică sprâncenele. „Ce credeai, dragă?”

Jenia simți cum i se aprind obrajii. „Nimic, doar… nu mă așteptam la o cină.”

El râse, trăgându-i un scaun. „Avem toată viața înainte pentru celelalte lucruri. În seara asta vreau să sărbătorim începutul căsniciei noastre cum se cuvine.”

Jenată, dar și plăcut surprinsă, Jenia se așeză. Deși era îmbrăcată nepotrivit pentru ocasie, Roman nu părea să observe. El turnă șampanie în pahare, apoi ridică un toast.

„Pentru cea mai frumoasă și specială soție din lume!”

Ciocniră paharele, iar Jenia sorbi din șampanie, simțind cum tensiunea ultimelor ore începe să se risipească. Roman dispăru în bucătărie și reveni cu două farfurii acoperite.

„Sper că îți place friptura în sos de vin,” spuse el, descoperind farfuriile cu un gest teatral. „Am pregătit-o după rețeta bunicii mele.”

„Tu ai gătit asta?” întrebă Jenia, uimită.

„Bineînțeles. Nu ți-am spus că sunt maestru bucătar?”

Următoarele două ore trecură ca într-un vis. Mâncară, băură șampanie, și vorbiră despre viața lor împreună, despre visele și speranțele lor. Roman se dovedi un povestitor excelent, făcând-o pe Jenia să râdă cu amintiri din copilăria lui.

În timp ce savurau desertul – un mousse de ciocolată delicios – Roman îi luă mâna.

„Știu că probabil te așteptai la altceva în această seară,” spuse el blând. „Dar vreau să știi că pentru mine, căsătoria noastră nu este doar despre… asta. Este despre a construi o viață împreună, despre a ne cunoaște cu adevărat, despre a ne bucura de fiecare moment petrecut împreună.”

Jenia simți cum îi dau lacrimile. Toată viața ei, fusese învățată că bărbații vor doar un singur lucru, iar datoria ei ca soție era să accepte. Acum, stătea în fața unui bărbat care părea să vrea mult mai mult – companie, conversație, conexiune.

„Mulțumesc pentru această seară minunată,” șopti ea.

Roman zâmbi, ridicându-se și oferindu-i mâna. „Seara nu s-a terminat încă.”

O conduse spre dormitor, unde o aștepta o altă surpriză. Camera era decorată cu petale de trandafiri și lumânări parfumate. Pe noptieră era o cutie elegantă, legată cu o panglică roșie.

„Pentru tine,” spuse el.

Jenia deschise cutia cu mâini tremurânde. Înăuntru era un colier delicat din aur, cu un mic pandantiv în formă de inimă.

„E minunat,” șopti ea, în timp ce el i-l punea la gât.

„Nu la fel de minunat ca tine,” răspunse el, sărutând-o ușor pe frunte.

Apoi, spre surprinderea ei, Roman o luă în brațe și o așeză cu grijă pe pat. Dar în loc să se alăture, el se aplecase pentru a-i oferi un alt sărut pe frunte.

„Știu că ești obosită după toată agitația nunții,” spuse el. „Odihnește-te. Avem tot timpul din lume pentru restul.”

„Nu vrei să…” începu ea, confuză.

Roman zâmbi înțelegător. „Vreau să fii complet relaxată și fericită când se va întâmpla. Fără presiune, fără așteptări. Doar noi doi, când vom simți amândoi că e momentul potrivit.”

În acea noapte, Jenia adormi în brațele soțului ei, complet îmbrăcată în pijamale confortabile, simțindu-se mai protejată și mai iubită decât ar fi crezut vreodată posibil. Ultima ei gândire înainte de a adormi fu cât de greșită fusese despre „datoria conjugală” și despre ceea ce însemna cu adevărat să fii soție.

Dimineața următoare, când se trezi, găsi un mic dejun pregătit lângă pat și un bilețel: „Pentru cea mai frumoasă trezire din viața mea. Te iubesc, R.”

Jenia se gândi la prietenele ei care îi spuseseră povești înfricoșătoare despre prima noapte de căsnicie, la mama ei care o sfătuise să „îndure” și să „fie o soție bună”. Și apoi, se gândi la bărbatul incredibil cu care se căsătorise, care schimbase complet definiția a ceea ce însemna să fii soț.

Nu fusese niciodată mai fericită că se înșelase atât de mult.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.