NE-AU SPUS CĂ A MURIT LA DATORIEDAR CÂINELE LUI ȘTIA MAI BINE

AI-ul—Afaceri Interne. Departamentul despre care Grigoraș îmi spusese că era „corupt până în măduva oaselor”. Deodată, totul a început să aibă sens.

M-am ridicat încet și m-am strecurat spre ieșire. Telefonul meu vibra în buzunar—era Mihai, partenerul lui Grigoraș înainte să fie transferat la unitatea canină.

„Trebuie să-l scoți pe Rex de acolo,” șopti Mihai când am răspuns. „Acum.”

„Ce se întâmplă?”

„Grigoraș a descoperit ceva. Dovezi despre un grup de ofițeri care vindeau informații. Și cred că vor să scape și de Rex.”

Inima mea a început să bată mai puternic. Nu era neobișnuit ca câinii polițiști să rețină mirosuri asociate cu locurile crimei sau făptașii—Rex putea fi un martor.

M-am întors în capelă exact când individul cu materialul însângerat pe pantof s-a ridicat și s-a apropiat de Rex. L-am recunoscut acum—Dobre, de la Afaceri Interne, tipul care condusese ancheta morții lui Grigoraș.

„O să-l iau eu de aici,” i-a spus Dobre ofițerului care ținea lesa. „Procedura standard pentru câini de serviciu după pierderea instructorului.”

Cu un curaj pe care nu știam că-l am, am intervenit.

„De fapt, Rex vine cu mine. Grigoraș a lăsat acte notariale clare—în caz de deces, eu preiau custodia.”

Dobre s-a întors spre mine, surprins. Minciuna mea era evidentă, dar suficient pentru a crea confuzie.

„Și dumneata cine ești?”

„Alexandra Ionescu, medicul veterinar de la unitate,” am spus, folosind autoritatea poziției mele pentru prima dată. „Iar Rex are nevoie de atenție medicală acum.”

Dobre a ezitat, privirile celor din jur îndreptându-se spre noi. A cedat momentan, dar privirea lui transmitea un mesaj clar: asta nu s-a terminat.

Odată ieșiți, am mers direct la mașină unde Mihai aștepta.

„Arată-mi înregistrarea,” am spus, în timp ce Rex sărea în spate, încă vigilent.

Mihai mi-a dat telefonul lui Grigoraș. Cu o zi înainte de moartea sa, trimisese un fișier criptat către propria adresă de email personală. O înregistrare audio a unei conversații între Dobre și cineva care părea să fie șeful poliției. Vorbeau despre „problema Grigoraș” și cum trebuia „rezolvată definitiv”.

„Grigoraș a fost ucis pentru că știa prea multe,” șopti Mihai. „Iar Rex era cu el în acea noapte.”

Am privit în spate la Rex, care stătea drept, ochii lui inteligenți fixați pe noi. Nu fusese doar un control rutier. Fusese o execuție.

„Ce facem acum?” am întrebat.

„Mergem la procurorul Ștefan. E singurul în care Grigoraș avea încredere.”

În timp ce porneam motorul, am simțit o atingere blândă pe umăr. Era laba lui Rex. Am întins mâna să-l mângâi și am simțit ceva—o placă metalică mică, prinsă de zgarda lui.

Un drive USB.

Grigoraș știuse că vine sfârșitul. Și încredințase cele mai importante dovezi singurului partener în care avea încredere absolută—Rex.

Câinele nu stătuse lângă sicriu din loialitate. Stătea de pază la ultima misiune a partenerului său.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.