Flămândă cu un copil în brațe a găsit curajul să ceară bani unui străin. Dar ceea ce el i-a întins a făcut să i se ridice părul pe ceafă

Bătrânul i-a întins un teanc de bancnote, atât de multe încât Alina a înghețat, cuprinsă de spaimă. Era mai mult decât văzuse vreodată la un loc.

„De ce mi-ar oferi un străin atât de mulți bani?” s-a întrebat ea, simțind primejdia.

— Nu… nu pot accepta, a șoptit ea, făcând un pas înapoi.

Bătrânul a zâmbit blând, observându-i teama.

— Nu-ți fie frică, copilă. Știu cum arată asta. Dar uneori, ajutorul vine din locuri neașteptate.

Alina a rămas neîncrezătoare, strângând fetița la piept ca un scut.

— Soția mea și cu mine am pierdut o fiică în urmă cu mulți ani, a continuat bătrânul. Ar fi avut vârsta ta acum. Nu am putut să o ajutăm atunci, dar poate pot să te ajut pe tine.

Alina ezita încă. Bătrânul a pus banii pe o măsuță din hol.

— Intră măcar să te încălzești și să hrănești copilul. Te poți odihni aici în siguranță. Soția mea doarme, dar va fi încântată să vă vadă dimineață.

Ceva în vocea lui, în privirea plină de bunătate, a făcut-o pe Alina să-și lase garda jos. A pășit timid în casă, iar căldura a învăluit-o imediat.

Apartamentul era modest, dar curat și primitor. Pe pereți erau fotografii vechi de familie, iar din bucătărie venea un miros plăcut de ceai proaspăt.

— Mă numesc Mihai, a spus bătrânul, conducând-o spre bucătărie. Iar aceasta trebuie să fie… ?

— Sofia, a răspuns Alina, privind spre copilul din brațele ei. Are doar două săptămâni.

Mihai a pregătit ceai și a scos din frigider niște mâncare. În timp ce Alina mânca, i-a povestit cum fiica lui și a soției sale murise într-un accident. Cum casa lor devenise prea tăcută, prea goală. Cum încă mai păstrau camera fetei lor, intactă.

— Nu avem nepoți, a adăugat el. Dar am tot sperat că într-o zi vom putea ajuta pe cineva care are nevoie.

După masă, Mihai i-a arătat Alinei o cameră mică și confortabilă, cu un pătuț vechi într-un colț.

— Era al fiicei noastre când era bebeluș, a explicat el. L-am păstrat… poate din sentimentalism.

Alina a așezat-o pe Sofia în pătuț și s-a așezat pe marginea patului, epuizată dar încă vigilentă.

— Nu trebuie să decizi nimic acum, a spus Mihai. Odihnește-te. Dimineață, dacă dorești, poți lua banii și pleca. Sau poți rămâne câteva zile, până îți găsești ceva mai bun.

După ce bătrânul a ieșit, Alina s-a întins lângă pătuț, cu o mână pe Sofia. Se gândea la tot ce i se întâmplase în ultimele luni: abandonată de iubitul care îi promisese lumea când a aflat de sarcină, respinsă de propria familie care nu accepta „rușinea”, pierderea locuinței pentru că nu-și mai permitea chiria.

În dimineața următoare, a fost trezită de un miros de cafea și pâine proaspătă. În bucătărie, Mihai și o femeie în vârstă stăteau la masă, vorbind în șoaptă.

— Ah, te-ai trezit! a exclamat femeia, ridicându-se. Sunt Elena, soția lui Mihai. Mi-a povestit totul.

Alina a stat la micul dejun cu ei, ținând-o pe Sofia în brațe. Elena îi povestea despre vremurile când era tânără, despre greutățile prin care trecuse ea însăși.

— Noi doi am decis ceva aseară, a spus Mihai după un timp. Avem o casă mică la marginea orașului. E goală de ani buni. Dacă vrei, poți locui acolo cât timp ai nevoie.

Alina i-a privit neîncrezătoare.

— De ce ați face asta pentru mine? Pentru noi?

Elena a luat mâna Alinei într-a ei.

— Pentru că toți merităm o șansă. Și pentru că nimeni nu ar trebui să fie singur când are nevoie de ajutor.

În săptămânile care au urmat, Alina și Sofia s-au mutat în căsuța de la marginea orașului. Era simplă, dar curată și sigură. Mihai și Elena veneau des în vizită, aducând provizii și jucării pentru Sofia.

Cu ajutorul lor, Alina a găsit un program de burse pentru mame singure și s-a înscris la cursuri de calificare. Încet, a început să-și reconstruiască viața.

Uneori, când Sofia dormea, Alina se gândea la noaptea aceea rece, la disperarea care o făcuse să bată la ușa unor străini. La teama care o cuprinsese când văzuse teancul de bancnote.

Ce ar fi fost dacă nu ar fi avut încredere? Dacă și-ar fi urmat instinctul de a fugi?

Dar uneori, înțelese ea, ceea ce pare înspăimântător la început se dovedește a fi exact ce avem nevoie. Iar oamenii care par străini pot deveni familie.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.