Înainte de Paște soacra a obligat-o pe Larisa însărcinată să vopsească gardul de la mormântul fostei nurori

Maria (fostă Marina) tresări când auzi telefonul sunând. Soacra ei, Doamna Elena (fostă Irina Sergheevna), își scoase telefonul din geanta elegantă și răspunse cu o voce mieroasă, complet diferită de tonul tăios pe care îl folosea cu nora ei.

„Da, dragă… Sigur, sunt doar la cimitir cu Maria. Face puțină curățenie la mormântul Dianei.”

Maria (Larisa) simți cum un fior rece îi străbate șira spinării. Diana (Marina) – prima soție a lui Adrian (Andrei), femeia despre care nimeni nu vorbea în casa lor, dar a cărei prezență o simțea constant prin ochii judecători ai soacrei.

Doamna Elena închise telefonul și se întoarse spre Maria cu un zâmbet artificial.

„Era Adrian. Se întoarce mai devreme de la birou și vrea să pregătim o cină specială pentru diseară.” Apoi, ca și cum tocmai și-ar fi amintit, adăugă: „Ți-am adus ceaiul. Ți-ar prinde bine, ești atât de palidă.”

Din geanta ei scoase un termos mic, elegant, și turnă un lichid întunecat într-o cană de plastic. Aburul se ridica în aerul rece al cimitirului, iar mirosul dulceag al ceaiului părea nepotrivit printre pietrele funerare.

Maria ezită, cuvintele zgâriate pe gard păreau să țipe la ea. „Otravă în ceai. Nu bea.” Era un avertisment sau coincidență? Cine ar fi putut lăsa un asemenea mesaj?

„Mulțumesc, dar mi-e încă greață,” refuză ea, încercând să pară calmă.

Ochii Doamnei Elena se îngustară. „Să nu fii nepoliticoasă, Maria. Am pregătit acest ceai special pentru tine și copil. Are plante care ajută la greață.”

Maria simți cum bebelușul din pântecele ei se mișcă, parcă în semn de protest. Cu mâini tremurânde, luă cana și o duse la buze, fără să bea, prefăcându-se doar că soarbe. O tensiune grea se lăsă între ele.

„Bea,” insistă soacra, cu ochii fixați pe ea. „Trebuie să ai grijă de tine. Pentru Adrian.”

În acel moment, Maria observă ceva ce nu văzuse până atunci – un mic medalion la gâtul Doamnei Elena. Era identic cu cel din fotografia Dianei de pe piatra funerară. Un frison de teamă o cuprinse când realiză că soacra ei purta bijuteria unei femei moarte.

Cu un gest rapid, Maria simulă o tuse violentă și vărsă ceaiul pe pământul proaspăt al mormântului. Lichidul se scurse printre crăpăturile solului, ca și cum însăși Diana l-ar fi sorbit de dincolo.

„Îmi pare rău!” exclamă ea, prefăcându-se stânjenită. „E toxicoza, nu pot controla…”

Fața Doamnei Elena se întunecă, o umbră de furie traversându-i trăsăturile perfect machiate înainte să-și recapete compostura.

„Nu contează,” spuse ea rece, privind cum ceaiul se îmbibă în pământ. „Vom pregăti altul acasă.”

Drumul spre casă fu tăcut și apăsător. Maria simțea cum telefonul din buzunarul ei, cu dovada zgârieturilor misterioase, parcă ardea. Trebuia să vorbească cu Adrian, să-i arate fotografiile, dar o teamă inexplicabilă o reținea. Ce știa el despre moartea Dianei? Ce știa despre propria mamă?

Când ajunseră acasă, Adrian le aștepta în hol, cu un buchet de flori de primăvară și un zâmbet cald. Maria simți o undă de speranță – poate că totul era în imaginația ei, exacerbată de hormoni și stres.

„Iubitelor mele,” spuse el, sărutând-o pe Maria pe frunte și oferindu-i florile. „Cum a fost ziua voastră?”

Înainte ca Maria să poată răspunde, Doamna Elena interveni: „Productivă. Maria a curățat gardul Dianei, iar acum va face un ceai pentru noi toți.”

Ochii lui Adrian se întunecară pentru o clipă la menționarea numelui fostei soții, dar zâmbetul îi rămase neschimbat.

„De fapt,” spuse Maria încet, strângând florile la piept, „mă simt foarte obosită. Cred că ar trebui să mă odihnesc puțin.”

Doamna Elena râse scurt. „Nonsens! O ceașcă de ceai te va revigora. De fapt, am o rețetă specială pe care vreau să o încerci, Adrian. E același ceai pe care i-l făceam și Dianei.”

Maria simți cum i se oprește respirația. În timp ce Adrian dădea aprobator din cap, ea știa că trebuie să acționeze rapid. Viața ei și a copilului nenăscut depindeau de asta.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.