La nuntă câinele a stat în calea miresei. Un minut mai târziu invitații au rămas nemișcați văzând ce s-a întâmplat

Ileana și-a simțit inima bătând cu putere. Era ziua nunții ei, ziua pe care o visase ani întregi, dar acum Rex părea să-i transmită un mesaj urgent. L-a mângâiat ușor pe cap și a privit în ochii lui adânci și căprui. Era mai mult decât un câine pentru ea – era salvatorul ei, confidentul ei, prietenul care o însoțise prin cele mai grele momente din viață.

Andrei, viitorul ei soț, a făcut un pas înainte, nedumerit de întrerupere. Cei cincizeci de invitați așteptau, muzica încetinise, iar preotul privea scena cu o expresie confuză.

— Ce s-a întâmplat, dragă? a întrebat Andrei, apropiindu-se.

Rex s-a întors spre el și a început să mârâie încet, un sunet pe care Ileana nu-l mai auzise niciodată din partea lui. De obicei, Rex era blând cu toată lumea, dar acum se așezase ferm între ea și Andrei, ca un scut.

Nașa Ileenei, Elena, s-a apropiat încet.

— Poate e doar agitat de mulțime, a sugerat ea. Hai să continuăm ceremonia.

Dar Rex nu s-a mișcat. În schimb, a tras ușor de tivul rochiei Ilenei, ca și cum ar fi vrut să o conducă în direcția opusă.

Andrei a oftat, vizibil iritat: — Cineva poate să scoată câinele ăsta de aici? Este ridicol!

Ceva în tonul lui a făcut-o pe Ileana să se încrețească. Era o duritate pe care nu o mai auzise până atunci.

— Nu, stai, a spus ea ferm. Rex niciodată nu se comportă așa fără motiv.

În acel moment, telefonul lui Andrei a vibrat. El l-a scos instinctiv din buzunarul interior al sacoului. Ecranul iluminat era vizibil pentru Ileana, care a zărit un mesaj: „Unde ești? M-ai lăsat să aștept singură la hotel. Asta nu era înțelegerea noastră.”

Timpul s-a oprit. Ileana a simțit cum întreaga lume se întunecă în jurul ei. Andrei a realizat rapid și a încercat să ascundă telefonul, dar era prea târziu.

— Ce înseamnă asta? a întrebat ea, vocea tremurându-i ușor.

Andrei a împins telefonul înapoi în buzunar. — Nu e nimic, doar o colegă de muncă, ceva legat de un proiect…

Dar Rex mârâia mai tare acum, și dintr-o dată Ileana și-a amintit: săptămâna trecută, când Andrei venise acasă târziu mirosind a parfum străin, Rex se comportase ciudat, refuzând să se apropie de el. Atunci, ea ignorase semnalele.

— De cât timp? a întrebat ea simplu.

Fața lui Andrei s-a schimbat. Nu mai era viitorul soț grijuliu, ci un străin prins cu minciunile sale.

— Ileana, te rog, nu așa… nu aici…

Dar ea știa deja adevărul. Rex nu greșise niciodată în judecarea caracterului oamenilor. De zece ani, el văzuse prin oameni cu o claritate pe care ea nu o avea.

S-a întors spre invitați, cu lacrimi în ochi dar cu o demnitate surprinzătoare: — Îmi pare rău, dar nu va fi nicio nuntă astăzi.

Sala a izbucnit în șoapte și exclamații de surpriză. Părinții lui Andrei s-au ridicat, mama Ilenei a venit rapid spre ea, dar Ileana a ridicat mâna, cerând liniște.

— Uneori, loialitatea vine din locurile la care te aștepți cel mai puțin, a spus ea, mângâind blana lui Rex. Și uneori, trădarea vine de la cei în care ai cea mai mare încredere.

A ridicat volanele rochiei de mireasă și, cu Rex alături, a mers cu capul sus spre ieșire. În pragul ușii bisericii, a simțit briza de vară pe față și, pentru prima dată în acea zi, a respirat cu adevărat.

— Mulțumesc, prieten drag, i-a șoptit lui Rex.

La șase luni după evenimentul care făcuse subiectul bârfelor în tot orașul, Ileana stătea pe o bancă în parc, privind cum Rex alerga fericit printre frunzele de toamnă. Telefonul ei a sunat – era Cristian, veterinarul care îl îngrijise pe Rex după ce acesta se îmbolnăvise în urmă cu două luni.

— Doar voiam să verific cum se simte pacientul meu favorit, a spus el cu vocea lui caldă.

Ileana a zâmbit. Cristian devenise mai mult decât veterinarul lui Rex – devenise un prieten. Un prieten care nu se grăbea, care asculta, care respecta povestea ei și timpul de care avea nevoie pentru a se vindeca.

— E mai bine ca niciodată, a răspuns ea, privind cum Rex se întoarce spre ea, cu o frunză mare în gură, ca un trofeu.

Și în acea clipă, Ileana a realizat că uneori, viața ne duce exact acolo unde trebuie să fim, chiar și pe căi neașteptate. Iar Rex, cu instinctul lui infailibil, fusese ghidul ei tot timpul.

Dacă ți-a plăcut povestea, nu uita să o distribui cu prietenii tăi! Împreună putem duce mai departe emoția și inspirația.