O lună.
Atât a durat.
Patru săptămâni în care Anca nu s-a plâns nimănui. Diminețile și le începea la fel, cu o cafea tare în bucătăria mică din apartamentul lor din Drumul Taberei. Își ducea fiul la școală, schimba două vorbe cu vecina de la doi, își vedea de viață ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Doar că, în spatele ușilor închise, lucrurile se mișcau.
Gabriel nu era doar „soțul ei”. Era avocat specializat în fuziuni și achiziții. Iar firma din care o dăduseră afară avea o problemă mare. Mult mai mare decât știa Petru.
Contracte prost făcute. Clauze ignorate. Asocieri dubioase. O datorie mascată de aproape trei milioane de lei, ascunsă sub o firmă-paravan.
Totul fusese descoperit la timp.
În ziua a douăzeci și noua, Anca a primit un telefon.
— Mâine dimineață, ora nouă. Ținută business — a spus Gabriel scurt.
Nu a pus întrebări.
A doua zi, a intrat în aceeași clădire de birouri. Aceeași recepție. Același paznic care, cu o lună în urmă, îi întorsese legitimația fără să o privească în ochi.
De data asta s-a ridicat în picioare.
— Bună dimineața, doamnă director.
În sala de ședințe, fețele s-au albit pe rând.
Petru stătea la masă, cu un dosar gros în față. Lângă el, Raluca, rigidă, cu mâinile încleștate.
Reprezentantul fondului de investiții a vorbit primul.
— În urma auditului și a achiziției pachetului majoritar, Consiliul a decis schimbarea conducerii. Începând de astăzi, doamna Anca Popescu este noul director general.
A fost liniște.
Anca s-a așezat calm la capul mesei.
— Bună dimineața. Vă mulțumesc că ați venit la timp.
Petru a încercat să spună ceva, dar vocea i s-a frânt.
— Începem cu un lucru simplu — a continuat ea. — Transparanță. Respect. Performanță reală.
A întors privirea spre Raluca.
— Și loialitate. Care nu se mimează.
În următoarele zile, lucrurile s-au așezat rapid. Unii au plecat. Alții au rămas și au muncit cu capul plecat, dar corect.
Anca nu s-a răzbunat. N-a ridicat vocea. N-a umilit pe nimeni.
Doar a pus lucrurile la locul lor.
Într-o seară, când a ieșit din clădire, soarele apunea peste București. A inspirat adânc.
Nu câștigase o funcție.
Își câștigase respectul înapoi.
Și, mai ales, le arătase tuturor un lucru simplu, pe care mulți îl uită:
Un om nu e balast doar pentru că nu mai convine cuiva. Uneori, e fundația fără de care totul se prăbușește.