Guvernul a decis să achite o datorie de milioane de dolari către SUA dintr-un împrumut luat încă din anii 90 de la Executivul american. Vorbim de o datorie provenită dintr-un credit contractat în 1992 pentru importul de bumbac necesar industriei textile românești.
România va achita SUA o datorie de milioane de dolariJoi, 18 decembrie, Guvernul Ilie Bolojan a aprobat un proiect de lege care permite achitarea sumei de circa 6,8 milioane de dolari către SUA. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Economiei, împrumutul a fost derulat prin intermediul unor companii desemnate de stat la momentul respectiv.
„Ministerul Economiei coordonează întregul proces, inclusiv relația cu Departamentul Agriculturii al SUA, gestionarea sumelor și aplicarea legislației aferente, finalizând astfel un demers început în 1992 și continuat de-a lungul anilor prin mai multe memorandume și proiecte legislative care nu au fost duse la capăt până acum”, se arată în comunicatul de presă transmis joi.
De ce preia statul întreaga responsabilitatePrin dispariția firmelor respective, fie prin faliment, fie prin radiere, recuperarea sumelor datorate nu a mai fost posibilă. Este vorba despre companiile SC Textilcotton SA, SC Impex Overseas Corp SRL şi SC Tuvic Impex SRL, potrivit Știrile Pro TV.
În acest context, statul român este obligat să plătească această datorie pentru e evita alte penalități, dar și pentru a menține angajamentele asumate în plan internațional.
Dobânzile și penalitățile au mărit considerabil datoriaDe altfel, valoarea datoriei a crescut în ultimii ani din cauza dobânzilor și penalităților de întârziere. În luna iunie a acestui an suma se ridica la aproape 6,8 milioane de dolari americani, dintre care circa 4,9 milioane de dolari sunt rate de capital neachitate, peste 820.000 de dolari dobânzi restante, iar 1,081 milioane dolari americani reprezintă penalitățile de întârziere.
Este important de punctat că la suma de peste 6 milioane de dolari se vor adăuga posibile penalități și costuri de transfer până la achitarea datoriei, potrivit Ministerului Economiei.