Degetele Marinei nu tremurau.Era calmul acela ciudat care apare după ce nu mai ai nimic de pierdut.
A format un număr.Nu pe al lui Radu.Nu pe al mamei lui.
Pe al unui avocat penalist, recomandat de notar.
— Bună seara. Am un dosar. Spălare de bani, înșelăciune, folosire frauduloasă de carduri. Și probele sunt curate.
A doua zi dimineață, Radu s-a trezit târziu.Cu zâmbetul încă pe față.Divorțul fusese „perfect”.
Apartamentul.Mașina.Libertatea.
Telefonul a sunat.Număr necunoscut.
— Domnule Chiriac, vă rugăm să vă prezentați de urgență la secția de poliție.
A râs.A crezut că e o greșeală.
Peste două ore, nu mai râdea.
Dosarul era gros.Foile curgeau una după alta.Sume.Date.Semnături.Trasee clare de bani.
— Asta e o neînțelegere… a bâiguit el.
— Nu, a spus calm anchetatorul. Asta e o schemă.
Mama lui Radu a ajuns la secție plângând.Veronica n-a mai răspuns la telefon.Firma era deja sub sechestru.
În aceeași zi, conturile lui au fost blocate.Mașina ridicată.Apartamentul pus sub sechestru asigurator.
Seara, Marina a mers la una dintre brutării.Mirosea a pâine caldă.A stat câteva minute în prag.
— Dumneavoastră sunteți doamna Marina? a întrebat o vânzătoare. Tatăl dumneavoastră vorbea mereu de dumneavoastră.
Marina a zâmbit.Pentru prima dată fără durere.
Procesul a fost scurt.Probe prea clare.Urme prea curate.
Radu a primit condamnare cu executare.Mama lui, complicitate.Veronica — martor-cheie, cu conturile goale și viața făcută praf.
În ziua sentinței, Marina n-a mers la tribunal.Era într-o brutărie nou deschisă, într-un cartier mic.
A cumpărat pâine.A stat de vorbă cu oamenii.A lăsat bacșiș.
Seara, a ajuns acasă.Fără frică.Fără datorii.Fără trecutul care o ținea legată.
A deschis din nou scrisoarea tatălui.A citit ultima frază.
„Nu ierta. Trăiește.”
Și pentru prima dată după mulți ani,Marina chiar a trăit.