Pentru cei care l-au cunoscut, acest gest nu surprinde. Ion Drăgan a trăit pentru cântec, pentru tradiție și pentru bucuria de a aduce lumină în sufletele oamenilor. Chiar și în ultimele sale ore, a ales să fie aproape de colind, de oameni și de spiritul Crăciunului.
Potrivit apropiaților, artistul a participat la colindat cu aceeași emoție și dăruire care l-au caracterizat întreaga viață. Nu a fost un simplu gest simbolic, ci o continuare firească a modului său de a trăi. Ion Drăgan nu concepea sărbătoarea fără cântec, iar colindul era pentru el o formă de rugăciune și recunoștință.
Cei care l-au văzut în acele momente spun că părea senin, implicat și profund conectat la tradiție. Nimic nu prevestea tragedia care avea să urmeze. A cântat, a colindat și a adus zâmbete, așa cum făcuse de atâtea ori pe scenă, în sate, la festivaluri sau în fața publicului care îl iubea.
Ironia dureroasă a sorții face ca ultimele sale ore să fi fost dedicate exact lucrului care l-a definit ca om și artist. Ion Drăgan a plecat dintre noi cu colindul pe buze și cu sufletul ancorat în tradiția românească, lăsând în urmă o lecție tăcută despre dăruire și autenticitate.
Pentru comunitatea artistică din Gorj, acest detaliu capătă o semnificație aparte. Nu doar că artistul s-a stins într-o zi de mare sărbătoare, dar a făcut-o după ce și-a împlinit menirea până în ultima clipă. A fost un Crăciun în care a dăruit, nu unul în care a cerut.
Ion Drăgan rămâne în memoria celor care l-au cunoscut nu doar ca interpret, profesor și coleg, ci ca un om care și-a trăit viața exact așa cum a cântat: curat, sincer și cu respect față de tradiție. Ultimul său drum nu a fost spre tăcere, ci spre cântec.