— Știu, mamă… dar circulă niște poze cu casa ta.Comentarii urâte.Oamenii râd de tine.
Ana a închis ochii.Nu avea nevoie să vadă pozele ca să știe ce scriau.„Nebuna satului.”„Baba speriată.”„Casa cu țepi.”
— Mamă, de ce faci asta?a întrebat Ioana mai încet.Oamenii nu înțeleg.Nici eu nu înțeleg.
Ana a tăcut câteva secunde.Apoi a vorbit rar, apăsat.
— Pentru că nimeni altcineva nu se gândește la ce vine.
După ce a închis telefonul, s-a dus la fereastră.Cerul se lăsase greu peste sat.Vântul aducea cu el miros de zăpadă.
Iarna avea să fie grea.Așa spusese Gheorghe înainte să moară.„Ana, o să vină ierni cum n-am mai prins. Ține minte ce-ți spun.”
Și Ana ținuse minte.
În săptămânile următoare, frigul a mușcat din sat fără milă.Zăpada a căzut în straturi groase.Drumurile au fost blocate.Curentul a picat zile întregi.
Casele cu acoperișuri netede au început să adune sloiuri grele de gheață.La prima dezghețare, bucăți mari au căzut ca niște bolovani.
La casa Marioarei, o placă de gheață s-a desprins și a spart gardul.La alții, țiglele au cedat sub greutate.Oamenii se temeau să mai iasă în curți.
Casa Anei… era curată.Zăpada aluneca imediat printre lemnele ascuțite.Gheața nu apuca să se adune.
Într-o dimineață, poștașul a venit din nou.Cu căciula trasă pe urechi și un zâmbet rușinat.
— Aveți dreptate, tanti Ana.La dumneavoastră e cel mai sigur.
Apoi au început să vină și alții.Cu sfială.Cu rușine.
— Ne iertați…— Gheorghe era un om deștept…— Ne-ar arăta și nouă cum ați făcut?
Ana nu a râs.Nu a scos ochii nimănui.A pus mâna pe planurile făcute cu soțul ei cu ani în urmă.
A explicat.A ajutat.A arătat.
Până la sfârșitul iernii, jumătate din sat avea acoperișuri adaptate.Fără accidente.Fără pagube mari.
În primăvară, Marioara a venit din nou la ușa Anei.De data asta cu o prăjitură în mână.
— Iartă-mă, Ana.Am vorbit fără să gândesc.
Ana a zâmbit obosit, dar împăcat.
— Oamenii se tem de ce nu înțeleg.
În ziua aceea, satul n-a mai văzut o „casă de vrăjitoare”.A văzut o femeie care a știut să se pregătească.
Iar Gheorghe, de undeva, sigur ar fi fost mândru.