…Groaza nu venea din ceață.
Nici din întunericul care se lăsa peste munte.
Groaza îi aștepta vie.
Când au ajuns la baza stâncii, cei trei s-au oprit brusc. Unul a înjurat printre dinți. Altul a făcut un pas înapoi.
Jos nu era niciun trup zdrobit.
În locul unde ar fi trebuit să fie o pată de sânge și o femeie fără suflare, se vedea doar un morman de plase groase, bine întinse între copaci. Ca cele folosite la alpinism.
— Ce naiba e asta? a șoptit unul.
Și atunci au auzit.
Un clic scurt. Metalic.
Din umbră au apărut doi jandarmi montani și încă un bărbat în civil. Cu armele îndreptate spre ei.
— Nu mișcați!
Totul s-a petrecut în câteva secunde. Interlopii au fost puși la pământ, încătușați, fără să mai apuce să înțeleagă ce se întâmplă.
Din spatele unui copac, tremurând, dar vie, a apărut ea.
Fața îi era palidă. Ochii roșii. Dar trăia.
În clipa în care descoperise actele de asigurare, nu intrase în panică. Nu plânsese. Nu țipase.
Îl cunoscuse prea bine pe bărbatul de lângă ea ca să știe că, dacă pregătește ceva, nu o face pe jumătate.
A mers direct la poliție.
La început, nici ei nu au crezut-o. Dar când au văzut suma asigurării — milioane bune de lei — și când au început să verifice apelurile și mesajele lui, lucrurile s-au legat.
Soțul discutase cu unul dintre interlopi cu câteva zile înainte.
Planul a fost simplu.
Ea a acceptat invitația la munte. A purtat sub haine un mic sistem de protecție. Salvamontiștii montaseră plasele în zona unde urma să fie împinsă. Totul fusese calculat la centimetru.
Când a simțit mâinile străine pe brațe și împingerea în gol, inima i-a stat o secundă.
Dar căderea nu a fost ultima ei clipă.
A fost începutul.
Câteva ore mai târziu, soțul stătea liniștit într-o pensiune din Sinaia, sorbind dintr-un pahar cu vin. Telefonul i-a sunat.
A zâmbit când a văzut număr necunoscut.
A răspuns calm.
— Da?
— Bună seara. Vă sunăm în legătură cu soția dumneavoastră.
A făcut o pauză teatrală.
— S-a întâmplat ceva?
— Da. A supraviețuit. Iar cei trei bărbați au făcut deja declarații.
Paharul i-a căzut din mână. S-a spart pe podea.
În mai puțin de o oră, ușa camerei a fost spartă de polițiști.
Nu a opus rezistență.
La proces, adevărul a ieșit la iveală în detaliu. Mesaje. Transferuri de bani. Promisiuni. Tot.
Pentru câteva milioane de lei, fusese gata să o arunce la propriu în prăpastie.
Când judecătorul a rostit sentința — ani grei de închisoare — ea a simțit că, în sfârșit, poate respira.
Nu pentru că îl ura.
Ci pentru că înțelesese ceva.
Uneori, omul de lângă tine poate deveni cel mai mare pericol. Dar frica nu trebuie să te paralizeze. Intuiția există cu un motiv.
La câteva luni după proces, femeia s-a întors în Bucegi.
Singură.
A urcat din nou pe aceeași potecă. Vântul era la fel de rece. Ceața la fel de deasă.
S-a apropiat de margine.
De data asta nu pentru o poză.
Ci pentru a-și demonstra că nu mai e victima nimănui.
A privit în jos, apoi a închis ochii și a inspirat adânc.
Viața ei nu mai era o căsnicie falsă. Nu mai era o teamă continuă. Nu mai era o minciună.
Era liberă.
Și valora mai mult decât toate milioanele din lume.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.