Ceasul din recepție se apropia de miezul nopții, iar atmosfera devenea tot mai tensionată.
Sofia stătea nemișcată, cu telefonul în mână, în timp ce privirile celor din jur erau ațintite asupra ei. Nu mai avea nimic de demonstrat și nici nu intenționa să se apere. Singura întrebare care îi rămânea era cât de departe merită să meargă oamenii atunci când îi judecă pe alții după aparențe.
În jurul ei, curiozitatea creștea. Oaspeții șușoteau, iar câțiva urmăreau scena cu telefoanele pregătite să surprindă orice moment stânjenitor.
Cătălin părea sigur pe el.
— Haideți odată, nu țineți pe toată lumea pe loc, a spus cu un aer superior.
Sofia nu a răspuns imediat. A apăsat câteva comenzi pe ecran, apoi a inițiat un apel video.
— Bună seara, sunt Sofia Popescu. Putem începe.
În doar câteva secunde, pe ecran a apărut imaginea unui bărbat elegant, aflat într-un birou oficial.
— Bună seara, doamnă Popescu. Toți membrii consiliului sunt prezenți și așteaptă confirmarea dumneavoastră.
Expresia de pe chipul lui Cătălin s-a schimbat instantaneu.
Maria a rămas cu mâinile suspendate deasupra tastaturii.
Sofia a activat difuzorul și a lăsat telefonul pe recepție.
— Înainte de semnarea documentelor, doresc să verificăm încă o dată condițiile tranzacției, a continuat interlocutorul. Achiziția Hotelului Majestic se realizează integral în această seară, iar suma convenită este de două sute de milioane de lei.
Cuvintele au căzut peste încăpere ca o lovitură.
Cei prezenți s-au privit nedumeriți.
— Ce fel de achiziție? a întrebat Cătălin, vizibil tulburat.
Sofia și-a ridicat privirea spre el.
— Cea prin care proprietatea își schimbă proprietarul.
Pentru prima dată, directorul nu a mai găsit niciun răspuns.
Maria s-a retras instinctiv câțiva pași, realizând ce se întâmplase.
Vocea din telefon a continuat:
— Doriți să păstrăm actuala structură de personal?
Sofia a privit în jurul ei. Și-a amintit de felul în care fusese tratată, de ironiile și umilințele la care fusese supusă fără niciun motiv.
A rămas câteva clipe tăcută.
— Nu, a spus în cele din urmă.
Un val de șoc a trecut prin hol.
— Contractele celor implicați în incident vor fi încheiate conform procedurilor legale. Restul detaliilor vor fi gestionate mâine.
Cătălin a încercat să își recapete autoritatea.
— Nu aveți dreptul! Eu conduc acest hotel!
De această dată, Sofia a zâmbit.
— Nu mai conduci nimic.
A revenit la conversația telefonică și a cerut trimiterea echipei care urma să preia administrarea clădirii.
După închiderea apelului, nimeni nu a mai avut curajul să spună ceva.
Tăcerea a fost întreruptă de un client în vârstă care s-a apropiat de ea.
— Îmi pare rău pentru modul în care ați fost tratată.
— Mulțumesc, a răspuns Sofia simplu.
În acel moment, tânărul portar care asistase la întreaga scenă fără să participe la umilințe s-a oferit să îi ducă bagajele.
Sofia l-a privit și a încuviințat.
— Apreciez gestul. Tu vei rămâne aici.
În timp ce Maria își ștergea lacrimile, iar Cătălin părăsea grăbit clădirea, adevărul devenea imposibil de ignorat.
Cu puțin înainte de miezul nopții, ușile liftului s-au deschis.
Sofia a intrat calm, purtând aceeași geantă modestă cu care sosise. Nu simțea satisfacția unei răzbunări, ci liniștea celui care nu mai are nimic de demonstrat.
Când liftul a dispărut din vedere, cei rămași au înțeles că judecaseră un om fără să-i cunoască povestea, iar lecția acelei seri avea să rămână mult timp în memoria lor.