A ridicat-o cu grijă, sprijinind-o de brațul lui. Era ușoară, mult prea ușoară pentru un om în viață. O simțea cum tremură, nu doar de frig, ci și de teamă. A tras-o din baltă și a așezat-o pe bancă, sub acoperișul stației.
— Ați mâncat azi? — a întrebat încet.
Bătrâna a clătinat din cap.
— Nu prea… m-am grăbit… am amețit…
Radu a căutat din priviri ajutor. Nimeni. Oamenii continuau să treacă, cu telefoanele lipite de urechi, cu pași mari, cu viețile lor urgente.
A scos telefonul și a sunat la ambulanță. I-a explicat unde se află, ce se întâmplă. Apoi a rămas lângă ea, ținându-i mâna.
— Cum vă cheamă? — a întrebat.
— Elena… — a spus ea slab. — Elena Stoica.
Radu i-a zâmbit.
— Eu sunt Radu. O să fie bine, doamnă Elena.
Când ambulanța a ajuns, ploaia încă nu se oprise. Asistenții au coborât repede, au pus-o pe targă, au verificat tensiunea. Unul dintre ei s-a uitat la Radu.
— Sunteți rudă?
— Nu. Doar… am ajutat.
— Ați făcut bine. Era deshidratată și foarte slăbită.
Ușa ambulanței s-a închis, iar mașina a pornit cu sirena pornită. Radu a rămas pe trotuar, ud până la piele, cu dosarul în mână.
S-a uitat la ceas.
Era prea târziu.
A ajuns la clădirea firmei cu aproape o oră întârziere. Recepționista l-a privit politicos, dar rece.
— Interviurile s-au încheiat, domnule.
Radu a încercat să explice, dar știa deja. A mulțumit și a ieșit.
Ploaia se oprise. Dar în pieptul lui era un gol greu.
Când a ajuns acasă, mama l-a privit și a înțeles totul dintr-o singură privire.
— N-a fost să fie? — a întrebat încet.
Radu a dat din cap.
— Am ajutat o bătrână… și am pierdut interviul.
Mama l-a strâns în brațe.
— Atunci n-ai pierdut nimic important, băiatul meu.
A doua zi, telefonul a sunat.
— Bună ziua, Radu Ionescu? Sunt Andrei Stoica, directorul general al firmei la care trebuia să aveți interviu ieri.
Radu a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare.
— Mama mea a ajuns ieri la spital — a continuat vocea. — Mi-au spus că un tânăr a ajutat-o în ploaie, a stat cu ea și a chemat ambulanța. A spus doar un nume: Radu.
A fost o pauză.
— Căutăm oameni competenți. Dar mai ales oameni buni. Vă aștept mâine dimineață. Personal.
Radu a închis telefonul cu mâinile tremurânde.
Mama lui a zâmbit, cu ochii umezi.
— Vezi? — a spus ea încet. — Lumea e dură. Dar inima bună se întoarce întotdeauna acasă.