UN ELECTRICIAN A MERS SĂ TAIE CURENTUL UNEI FAMILII DAR A GĂSIT UN BILET CARE L-A
Povestea care a emoționat o lume întreagă, după ce a devenit virală pe internet! Un angajat al unei companii de electricitate din San Luís, Argentina, a mers la casa unei familii, să le taie curentul electric pentru neplata ultimelor facturi.
Când a ajuns la locuința respectivă, bărbatul a avut parte de un șoc: a găsit un bilet cu un mesaj tulburător, care a schimbat destinul unor oameni nevoiași.
Xavier Rubilar, un angajat de la o companie de electricitate din Argentina, a fost nevoit să meargă la o intervenție, să taie curentul electric de la casa unei familii.
Zis și făcut. A ajuns la fața locului, însă nici prin cap nu-i trecea ce avea să găsească. Un tată singur, care-și creștea ambele copile, i-a lăsat un mesaj emoționant. N-a stat mult pe gânduri și l-a postat pe internet, fără să se aștepte la ce avea să urmeze.
„Vă rog, nu-mi opriți lumina. Mi-am pierdut locul de muncă, sunt singur cu cele două fiice ale mele. Voi plăti imediat ce voi putea”, se arăta în mesajul pe care Rubilar l-a postat pe internet.
Bilețelul a devenit viral în mediul online și zeci de mii de oameni și-au dorit să-i ajute. Nici angajatul n-a stat degeaba și a încercat să găsească o soluție pentru a scoate familia nevoiașă din impas. Nu le-a tăiat curentul electric, ci le-a sărit în ajutor.
Angajatul a inițiat pe internet o strângere de fonduri, care s-a dovedit a fi un real succes. „Aș vrea să îi dau o mână de ajutor acestui om. El nu știe nimic și nici nu va ști cine a plătit pentru el, dar va găsi un cadou frumos pentru Ziua Tatălui. Vă rog să mă ajutați”, a spus acesta.
După apelul lui, foarte mulți oameni au donat din puținul lor pentru a-l ajuta pe tatăl respectiv și pe cele două fiice ale sale. „L-am contactat și i-am arătat donațiile care au existat pe rețelele de socializare. Câteva ore mai târziu am primit apeluri de la oameni care doreau să îi plătească toate facturile. În scurt timp am ajuns la suma totală”, a mai spus angajatul companiei de electricitate, conform italy24.
Bărbatul și-a plătit toate facturile, iar povestea lui a emoționat o lume întreagă. Nu și-a putut stăpâni lacrimile atunci când a văzut câtă lumea i-a sărit în ajutor.