Ioana a ținut plicul în mâini câteva secunde, fără să-l deschidă. Simțea cum îi bate inima în gât, ca și cum ar fi știut deja că, odată ce îl va deschide, nimic nu va mai fi la fel.
L-a privit din nou pe Andrei. El stătea nemișcat, cu capul plecat, ca un soț îndurerat. În jurul lui se auzeau șoapte, se auzeau suspine, preotul își rostea ultimele cuvinte. Totul părea normal.
Prea normal.
Cu degete tremurânde, Ioana a deschis plicul. Înăuntru era o foaie de hârtie împăturită și o copie a unui document. A desfăcut-o.
Scrisoarea era de la sora ei, Maria. A recunoscut-o imediat.
„Ioana, dacă citești asta, înseamnă că am plecat. Te rog, nu avea încredere în Andrei. Nu este cine crezi tu. Am descoperit ceva și mi-e frică…”
Ioana a simțit că i se taie respirația.
A continuat să citească.
„Anul trecut, Andrei era îngrozitor de îndatorat. Nu glumesc, vorbim de zeci de mii de zloți. Și chiar mai mult. A scris niște acte cu datorii pe numele tău, fără știrea ta. Dacă mi se întâmplă ceva, verifică documentele din plic.”
Mâinile au început să-i tremure și mai tare.
A scos copia din plic. Era un contract. Numele ei era clar semnat acolo. Dar nu semnase niciodată așa ceva.
I s-a format un nod în gât.
În scrisoare, Maria a continuat:
„L-am confruntat. A devenit agresiv. Mi-a spus să mă retrag. Joana… Nu mi-a fost frică de multe lucruri în viață, dar de data asta mi-a fost. Dacă plec, te rog să ai grijă de tine. Și nu-l lăsa să te distrugă.”
Iona și-a ridicat încet privirea.
Andrei s-a întors spre ea.
Pentru prima dată, nu mai părea trist.
Ci rece.
Calculând.
S-a apropiat și s-a așezat lângă ea.
„Ești bine?” a întrebat el, punându-i o mână pe umăr.
Ioana a simțit un fior rece pe șira spinării.
„Da… e doar… e greu”, a spus ea, încercând să-și calmeze vocea.
A pus plicul în geantă, fără să-l mai privească.
„Mergem acasă?”, a întrebat el.
„Mai aștept puțin”, a răspuns ea. Andrei a ezitat o clipă, apoi a dat din cap și s-a îndreptat spre mașină.
Ioana a așteptat câteva minute. Apoi s-a ridicat, dar nu s-a îndreptat spre mașină.
A părăsit cimitirul și a luat primul taxi.
„La poliție, vă rog.”
Șoferul și-a întors capul surprins, dar nu a spus nimic.
Călătoria i s-a părut nesfârșită.
La gară, vocea îi tremura în timp ce începea să povestească. I-a arătat scrisoarea și documentele.
Polițistul s-a încruntat.
„Doamnă, dacă ceea ce spuneți este adevărat, este o chestiune foarte gravă.”
Au început inspecțiile.
Zilele următoare au fost un coșmar. Andrei a încercat să o convingă că a fost o neînțelegere, apoi a devenit nervos, apoi disperat.
Dar era prea târziu.
Au fost descoperite datorii de peste 80.000 de zloți, împreună cu contracte false și semnături falsificate. Toate pe numele ei.
Și asta nu a fost tot.
Ancheta a dezvăluit și alte lucruri – tranzacții suspecte, persoane suspecte, presiuni.
Andrei a fost arestat.
În ziua în care l-au arestat, Ioana stătea în prag, privind cum îl încărcau în mașina de poliție.
El și-a întors capul spre ea.
„Nu ar fi trebuit să citești plicul”, a spus el printre dinți.
Ioana nu a răspuns.
A închis încet ușa.
În tăcerea care a urmat, a simțit, pentru prima dată după mult timp, că poate respira.
S-a dus la fereastră și s-a uitat la cer.
Maria o salvase.
Chiar și după moartea ei.
Ioana a strâns scrisoarea la piept.
Și cu lacrimi în ochi, a șoptit:
„Mulțumesc.”