Lupul nu s-a mișcat de lângă sicriul femeii iar când oamenii s-au aplecat să vadă mai bine au

Se spune că uneori animalele simt și văd mult mai mult decât oamenii. Așa a fost și cu acest lup ciudat, care pur și simplu refuza să plece de lângă trupul unei fete moarte, într-un sătuc din Ucraina. Situația a devenit atât de ciudată, încât au fost chemați medicii locali – și ceea ce au descoperit i-a șocat pe toți.

Când au văzut-o pe frumoasa Iulia, îmbrăcată în rochia ei de mireasă, întinsă în sicriu, toți cei prezenți în căminul cultural al satului au izbucnit în lacrimi. Ar fi trebuit să o vadă mergând spre altar, zâmbitoare, fericită, în ziua nunții ei. Dar în loc de nuntă… erau la înmormântare.

Dintr-o dată, în sală a intrat un lup. A sărit direct în sicriu și nu voia să se miște de acolo. Ivan, devastat, încerca să-l gonească, dar animalul nici măcar nu se uita la el. Apoi, lui Ivan i-a venit în minte prima întâlnire cu Iulia.

Ea iubea munții Carpați. De câte ori putea, mergea în drumeții prin pădurile din Transcarpatia sau Lviv. Aerul curat de acolo o făcea să se simtă mai bine – orașele mari, precum Lviv sau Kiev, îi agravau mereu epilepsia. Într-o zi, după o drumeție lungă, stătea în cort să se odihnească și a auzit afară un plânset slab.

Când s-a uitat, a văzut un pui de animal, mic și slăbit. S-a apropiat imediat, dar când l-a luat în brațe, a realizat că nu era un cățeluș, ci un pui de lup… S-a speriat puțin, gândindu-se că mama lup ar putea apărea oricând, și că ar fi periculos. Dar timpul trecea și nu apărea nimeni. Puiul o privea cu ochi triști, scâncind încet.

Atunci și-a dat seama că mama lui probabil fusese omorâtă – poate de braconieri, poate de un urs. Și fără ea, micuțul nu avea nicio șansă în sălbăticie.

L-a luat cu ea în sat și i-a dat lapte cald. După ce a mâncat, puiul s-a ghemuit și a adormit pe un prosop tradițional ucrainean. Iulia știa că nu va putea crește un lup, care cu timpul va deveni un prădător puternic. Așa că l-a dus la un centru de reabilitare pentru animale sălbatice, ceva de genul celor de lângă Ujgorod sau în Parcul Național „Synevyr”.

Acolo l-a întâlnit pe Ivan, un angajat cu suflet mare. El i-a promis că va avea grijă de lup și a lăsat-o pe Iulia să vină des în vizită. Așa a început o prietenie frumoasă – nu doar între Iulia și puiul de lup, pe care ea l-a numit Charlie, dar și între ea și Ivan. Amândoi iubeau natura ucraineană și animalele.

Crescând, Charlie devenise ca un câine loial, răspunzând cu aceeași dragoste cu care era îngrijit. Iar când Ivan i-a cerut mâna Iuliei, ea a acceptat imediat. Au decis să facă o nuntă tradițională ucraineană.

Iulia era topită după rochia ei de mireasă, cu broderii tradiționale – se simțea minunat în ea. Dar boala ei i-a distrus toate visurile.

În ziua în care Ivan a venit acasă la logodnica lui, a găsit-o fără suflare în pat. Medicul din sat, prieten de familie, a venit și a constatat decesul: Iulia murise din cauza epilepsiei.

Ivan era distrus. În loc să o conducă spre altar, trebuia să o conducă pe ultimul drum. A îmbrăcat-o în rochia de mireasă pe care o iubea atât de mult și a organizat înmormântarea.

La căminul cultural al satului, atmosfera era grea. Nimeni nu putea să îndure imaginea unei mirese în sicriu. Ivan, știind cât de mult o iubea Charlie pe Iulia, a decis să-l aducă să-și ia rămas bun. Dar, în momentul în care lupul a intrat și a văzut-o, a fugit direct spre sicriu, a sărit în el și a refuzat să se miște.

Nimeni nu reușea să-l îndepărteze. Ivan și-a dat seama că ceva nu e în regulă și a chemat ambulanța de la spitalul din district.

Medicii au fost uimiți de ce văd, dar la rugămintea disperată a lui Ivan, au fost de acord să o verifice pe Iulia încă o dată. Și atunci, unul dintre ei a strigat și a început să vorbească în șoaptă cu colegii săi.

Au luat corpul Iuliei pe targă și l-au dus în grabă la spital. Ivan, uluit, i-a urmat imediat.

În secția de terapie intensivă, un doctor i-a spus tremurând: „Iulia nu era moartă… A fost o stare rară numită catalepsie – un simptom al epilepsiei. Respirația e aproape imperceptibilă, inima bate foarte slab, corpul e înțepenit. Părea moartă… dar nu era.”

Charlie a simțit că ea trăiește. Și datorită lui, Iulia n-a fost îngropată de vie.

După câteva ore, medicii au reușit să o stabilizeze. Creierul ei nu fusese afectat. Când și-a revenit și a aflat ce s-a întâmplat, a început să plângă – nu-i venea să creadă că viața ei fusese salvată de lupul pe care-l salvase odată ea.

La scurt timp, Iulia și Ivan s-au căsătorit, exact cum visaseră: cu cămăși brodate, coronițe de flori și dragoste sinceră.