Răspunsul depinde de modul în care a fost făcută donația, de regimul matrimonial și de modul în care, pe parcursul căsniciei, au fost investite bani comuni în acea locuință.
În România, regula generală este că bunurile obținute în timpul căsătoriei sunt comune. Există însă excepții importante, iar donațiile sunt una dintre ele. De aici apar nuanțele care pot schimba radical rezultatul împărțirii.
Ce spune legeaDacă locuința a fost dăruită numai unuia dintre soți, casa este de regulă un bun propriu al celui care a primit-o. Asta înseamnă că, la divorț, imobilul nu intră în masa de partajat. Totuși, dacă din banii comuni ai familiei s-au făcut investiții consistente (renovări capitale, extinderi, modernizări), celălalt soț poate pretinde o compensație pentru valoarea sporului adus imobilului.
Altfel stau lucrurile când părinții au dăruit casa amândurora sau au precizat expres că imobilul să fie comun. În acest caz, locuința devine proprietate comună și, la divorț, se împarte potrivit cotelor sau regulilor stabilite între soți ori de instanță.
Regimul matrimonial ales la începutul căsătoriei contează. Printr-o convenție matrimonială (de pildă, separația de bunuri) soții pot stabili alte reguli decât comunitatea legală. Chiar și așa, o donație făcută strict unuia dintre soți rămâne, de principiu, la acel soț, iar bunurile cumpărate împreună pot fi reglementate distinct în convenție.
Situații frecvente și exemple1) Donație pe numele unui singur soț: părinții trec casa prin act de donație doar pe numele copilului lor. La divorț, imobilul nu se împarte. Dacă au existat investiții din bani comuni, se poate cere o sumă compensatorie proporțională cu aportul și cu creșterea de valoare.
2) Donație către ambii soți: actul indică explicit pe amândoi drept donatari. Locuința devine proprietate comună; la partaj, se stabilesc cotele (adesea egale, dacă nu se dovedește alt aport).
3) „Dar de nuntă” folosit la cumpărarea unei case: banii oferiți la nuntă sunt, în practică, considerați o contribuție la viața comună. Dacă din acești bani se cumpără o locuință în timpul căsătoriei, ea este, de regulă, comună, cu excepția situației în care donatorii au menționat clar că darul este exclusiv pentru unul dintre soți.
4) Credit și rate plătite după donație: dacă imobilul a fost donat unui singur soț, dar apoi s-a contractat un credit pe numele ambilor sau s-au achitat rate/modernizări din banii familiei, bunul rămâne bun propriu, însă soțul care a contribuit poate solicita o creanță pentru sumele investite și pentru sporul de valoare efectiv dovedit.
5) Îmbunătățiri vs. întreținere: reparațiile curente (pictat, mici remedieri) nu dau, de regulă, drept la despăgubiri semnificative. Extinderile, reabilitările majore, schimbările structurale sau modernizările substanțiale pot justifica pretenții financiare.
6) Actul de proprietate și formulările-cheie: cel mai important document este actul de donație. Formulări precum „se donează soților” sau precizarea expresă că bunul este comun schimbă regimul juridic. Lipsa acestor mențiuni înseamnă, de obicei, proprietate personală a beneficiarului.
Practic: păstrați copii ale actului de donație, ale facturilor de materiale/lucrări și dovada plății ratelor ori a investițiilor. Acestea pot face diferența la stabilirea creanțelor între foștii soți.
Notă: fiecare divorț are particularități (condiții din actul de donație, aporturi dovedite, regim matrimonial ales). O discuție punctuală cu un notar sau avocat vă poate clarifica rapid ce este bun propriu și ce intră la partaj.