— Sunt… sunt de la București, din partea notarului, zise un bărbat îmbrăcat la patru ace, apărând din hol. „Tu ești Andrei Radu?”
Am dat din cap, simțind cum Cheryl se fofilează în spatele lui, încercând să-și mascheze neliniștea cu un zâmbet forțat.
— Tatăl tău ți-a lăsat un testament. Îți aparține întreaga proprietate, inclusiv terenul din spate și toate bunurile din interior. Cheryl nu mai are niciun drept legal asupra acestei case.
Mi-au tremurat genunchii. Am simțit că aerul din piept se oprește pentru o clipă.
— Cum? am șoptit.
— Tatăl tău a actualizat testamentul cu două săptămâni înainte să moară. A specificat clar: „Fiului meu, Andrei, îi las casa construită de bunicul meu, pentru că știu cât de mult o iubește și pentru că vreau să aibă mereu un acoperiș al lui.”
Cheryl pălea cu fiecare cuvânt rostit. Până și fundalul sobru al pereților casei părea că o trădează.
— Trebuie să fie o greșeală! a izbucnit ea. — Eu am avut grijă de el! Eu…
— Și totuși, se pare că a știut exact cum să aibă grijă de fiul lui până la capăt, am spus eu, încet, dar cu hotărâre.
Câteva ore mai târziu, Cheryl a plecat cu două valize și o privire tăioasă. N-a spus niciun cuvânt. Nici măcar nu a privit înapoi.
Am rămas singur în pragul casei, acolo unde tata îmi povestea despre copilăria lui și unde mama îmi lega șireturile înainte să fug la joacă. Am închis ușa în urma mea și m-am lăsat pe podeaua rece, lăsând lacrimile să curgă, nu de durere, ci de recunoștință.
Mai târziu, m-am dus în șopronul din spate, unde am descoperit o cutie mare, cu scrisul tatei pe ea:„Pentru când vei fi gata să mergi mai departe.”
Înăuntru? Poze cu noi trei — eu, mama și tata. Scrisori. Un caiet de gânduri. Și în mijloc, cheia de la pivniță.
Acolo aveam să găsesc adevăratul început. Nu o avere. Nu o răzbunare. Ci liniștea unei vieți pe care o pot construi din nou, pe temelii solide.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.