Atmosfera de pe terasă părea că s-a oprit din respirație, ca și cum timpul însuși ar fi rămas suspendat în loc.
Lilia stătea nemișcată, cu umerii strânși și privirea în pământ, simțind greutatea tuturor privirilor care o apăsau din toate direcțiile. Nu mai avea curajul să se apere, nici forța să se ridice singură. În mintea ei era un singur gând: să treacă momentul, oricum ar fi.
Din mijlocul mulțimii, Eugen a înaintat fără grabă. Oamenii s-au dat la o parte instinctiv, ca și cum prezența lui schimba densitatea aerului. Când a ajuns lângă ea, i-a întins mâna.
— Ridică-te. Hai.
Vocea lui nu era nici caldă, nici rece, ci stabilă, de neclintit. Lilia a ezitat o clipă, apoi și-a pus mâna în a lui. Strânsoarea era fermă, dar sigură, iar pentru prima dată în acea seară a simțit că nu mai cade.
— Cine a împins-o? a întrebat el scurt, fără să-și ia ochii de la ea.
Bogdan a încercat să râdă, forțat, ridicând din umeri.
— Exagerezi, serios… a fost o simplă împiedicare. O știți și voi, fata e cam neatentă.
Eugen și-a întors încet privirea spre el. Tăcerea care a urmat a fost mai grea decât orice amenințare.
— Ai atins-o? a întrebat el.
Bogdan a deschis gura să răspundă, dar o femeie din mulțime a făcut un pas înainte înaintea lui.
— L-a împins. Am văzut tot. Și a râs după.
Un murmur s-a răspândit imediat printre invitați. Zâmbetele au dispărut, telefoanele s-au lăsat în jos, iar atmosfera a devenit brusc incomodă.
Eugen a făcut un semn scurt spre manager, care s-a apropiat vizibil încordat.
— Cât primește fata pentru seara asta?
— În jur de două sute de lei… a răspuns acesta, evitând privirea.
Eugen a privit-o din nou pe Lilia, care încă tremura.
— De azi, nu mai lucrezi aici.
Pentru o clipă, inima ei a căzut. I se părea că totul se termină înainte să înceapă.
Dar el a continuat, fără ezitare:
— De azi lucrezi pentru mine. Salariu de cinci mii pe lună. Și tratamentul mamei tale va fi acoperit integral.
În jur s-a lăsat un val de uimire. Nimeni nu mai știa dacă să reacționeze sau să tacă.
Lilia a clipit des, nevenindu-i să creadă.
— Eu… nu înțeleg… de ce?
Eugen a răspuns simplu:
— Pentru că ai fost umilită pe nedrept. Iar asta nu rămâne fără consecințe.
Bogdan a încercat să intervină, ridicând vocea:
— Nu puteți s-o luați de bună pe ea! Eu—
Eugen l-a oprit dintr-o privire.
— Tu nu mai contezi aici. Ai confundat puterea cu aroganța.
Cuvintele au căzut greu, iar Bogdan a rămas fără replică.
Eugen i-a întins Lilei un prosop.
— Gata. Plecăm.
Ea a luat prosopul, încă neînțelegând dacă totul era real sau doar un șoc care o să treacă.
Când au intrat în lift, liniștea dintre ei nu era apăsătoare, ci ciudat de liniștitoare. Pentru prima dată după mult timp, Lilia nu mai simțea că trebuie să se apere de fiecare secundă.
— De ce m-ați ajutat? a întrebat ea încet.
Eugen a privit înainte o clipă, apoi a răspuns fără să ezite:
— Pentru că am fost cândva exact în locul tău. Și cineva a avut curajul să mă scoată de acolo.
Ușile liftului s-au deschis încet, lăsând în fața ei un drum complet necunoscut.
Lilia a făcut un pas înainte fără să știe unde merge, dar cu o certitudine nouă în piept: nu mai era singură în fața lumii.