Nicușor Dan și-a publicat AVEREA: 33 de pagini, nicio casă și bani împrumutați altor persoane

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Documentul are 33 de pagini și include detalii despre bani, împrumuturi și donațiile din campanie

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere pe 30 iunie 2026. Documentul, care se întinde pe 33 de pagini, prezintă bunurile, conturile, datoriile și o parte dintre persoanele care i-au susținut financiar campania prezidențială din 2025.

Potrivit declarației depuse în iunie 2026, Nicușor Dan nu deține în proprietate o locuință. În schimb, șeful statului figurează cu un teren intravilan de 7.460 de metri pătrați în Predeal, județul Brașov, cumpărat în anul 2007.

În document mai apare și un autoturism Citroen, fabricat în anul 1986.

Advertisements

Ce bani are Nicușor Dan în conturi

Declarația de avere arată că președintele are mai multe conturi bancare deschise la instituții financiare din România. La BCR, într-un cont deschis în 2007, Nicușor Dan declară suma de 37.121 de lei.

Într-un cont deschis la Banca Transilvania în 2025 apare suma de 1.248.092 de lei, iar într-un alt cont, tot la Banca Transilvania, dar în euro, sunt declarați 167 de euro. De asemenea, în document este menționat și un cont la Salt Bank, cu sold zero.

Împrumuturi acordate și credite de returnat

În declarația de avere, Nicușor Dan menționează că l-a împrumutat pe Gabriel Istrate cu suma de 20.000 de euro. Totodată, șeful statului are trei credite contractate în anii 2007, 2012 și 2022.

Unul dintre acestea este un credit de 100.000 de euro, care trebuie rambursat către Garanti Bank până în anul 2032. Alte două împrumuturi provin de la persoane fizice: 27.000 de euro de la Gențiana Dănilă și 25.000 de euro de la Claudia Dan, ambele având termen de returnare în 2028.

29 de pagini cu donații din campania electorală

O parte importantă a declarației de avere este dedicată donatorilor din campania prezidențială din 2025. Documentul include 29 de pagini cu persoane care au contribuit financiar la campanie.

În total, sunt menționate 387 de donații, multe dintre ele cu identitatea donatorilor protejată. Printre cele mai mari sume declarate se numără donațiile făcute de oamenii de afaceri Florin Talpeș, cu 810.000 de lei, Dan Ostahie, tot cu 810.000 de lei, Aurel Iancu, cu 500.000 de lei, și Ana Maria Mihai, cu 250.000 de lei.

Potrivit documentului, 206 persoane care au susținut financiar campania prezidențială au cerut ca identitatea lor să rămână confidențială.

AEP a rambursat aproape 60 de milioane de lei

La finalul declarației de avere, Nicușor Dan precizează că Autoritatea Electorală Permanentă i-a rambursat cheltuielile electorale efectuate în campania pentru alegerile prezidențiale din 2025.

Suma rambursată este de 59.951.125,97 lei.

În ceea ce privește veniturile realizate, președintele declară 127.146 de lei primiți de la Primăria Generală, echivalentul a aproximativ 25.400 de euro, precum și o indemnizație de președinte în valoare de 93.567 de lei, adică aproximativ 18.700 de euro.

În document nu apar venituri sau bunuri declarate pentru soție, deoarece Mirabela Grădinaru, partenera președintelui, nu are acest statut legal.

Leave a Comment