Ieșit La Pensie La 60 De Ani, După Ce Zeci De Ani Nu A Lucrat Deloc, Doar Și-A Luat Concediu Medical Unul După Altul
Un bărbat a ieșit la pensie la vârsta de 60 de ani, după ce zeci de ani nu a lucrat deloc, doar și-a luat concediu medical după concediu medical.
Carlo Cani ar fi trebuit să lucreze în subteran pentru o companie minieră din Sardinia, unde s-a angajat în 1980. În 2006 a ieșit la pensie, după ce a stat în concediu medical timp de 26 de ani. Bărbatul nu a muncit nici măcar o zi.
De fiecare dată invoca tot felul de probleme de sănătate, de la afecțiuni ale ochilor cauzate de praful de cărbuni, până la amnezie, hemoroizi, claustrofobie, infecții diverse și lista poate continua la nesfărșit.
Carlo a reușit să-și îndeplinească scopul, și anume să nu muncească nici o zi timp de 26 de ani, cu ajutorul medicilor. El a mărturisit că, în loc să meargă la muncă, stătea mereu acasă și asculta jazz.
„Am ajuns la vârsta pensionării fără să muncesc cine știe ce. Am urât să muncesc în subteran. Din prima clipă am înțeles că viața printre cărbuni nu este pentru mine.
Așa că am inventat tot ce mi-a venit în minte, mă loveam intenționat la deget pentru că nu puteam să lucrez cu el umflat. Cu alte ocazii îmi frecam ochii cu praf de carbune.
Pur și simplu nu-mi plăcea să muncesc, mai ales nu în mină”, a povestit cu sinceritate bărbatul pentru La Stampa.
Italienii au fost de-a dreptul revoltați când au auzit povestea minerului leneș care a refuzat să muncească. Mai ales că acesta beneficiază de pensie întreagă, în condițiile în care Italia se confruntă cu un șomaj de aproape 50%.
Un alt caz asemănător este al unui medic din Sicilia, care lucrase doar 15 zile dintr-o perioadă de nouă ani de zile. Cu toate acesta, el a primit pensie.