Privit din exterior,Anghel Damianpare pe deplin împlinit: carieră solidă, proiecte care prind contur și o viață personală echilibrată alături deTheo Rose. Dincolo de această imagine, actorul și regizorul a ales să vorbească deschis despre o frământare care îl însoțește de multă vreme:sindromul impostorului.
Mărturisirea a venit în cadrul unui dialog relaxat, găzduit de podcastul moderat deDana Rogoz, unde artistul a ridicat cortina de pe ceea ce el numește o confruntare cu sine, prezentă chiar și în momentele de succes.
Declarația care dezvăluie fisurile din spatele reușitelor
Departe de a căuta compasiune, Damian a descris, cu luciditate, cum uneori performanțele sale sunt umbrite de îndoială. Vocea critică interioară poate micșora realizări evidente și poate întoarce pe dos orice validare exterioară.
„Sufăr de sindromul impostorului. Chiar și în fața dovezilor clare, ai impresia că tot ce ai obținut nu este meritul tău, că poate ești o impostură și că nu meriți lucrurile bune care ți se întâmplă”.
Artistul recunoaște că sentimentul nu îl părăsește nici atunci când proiectele se încheie bine. E ca și cum, în spatele scenei, cineva ar trage constant de o pârghie invizibilă, punând sub semnul întrebării orice pas înainte.
O balanță lăuntrică întreîncredereșiauto-sabotaj
În dialogul cu Dana Rogoz, Anghel Damian a pus în cuvinte această tensiune permanentă, balansată între certitudinea că poate duce la capăt „orice task” și tendința de a-și submina meritele.
„În mine e această luptă: pe de o parte, sindromul impostorului, care mă face să îmi pun foarte multe probleme, iar pe de altă parte, convingerea că orice task primit se poate rezolva”.
„Dacă, de fapt, totul e o iluzie? Dacă faci lucrurile greșit și doar păcălești lumea?”
Din punct de vedere psihologic, fenomenul despre care vorbește Damian este o distorsiune cognitivă: tendința de a atribui reușitele contextului, norocului sau altor factori externi, și mai puțin muncii proprii. În consecință, trăirile pot oscila întreîncredereși teamă, iar bucuria succesului ajunge uneori „filtrată” printr-o lentilă critică necruțătoare.
În plan profesional, această tensiune poate funcționa și ca motor: presiunea de a livra impecabil, nevoia de a confirma, dorința de a cântări fiecare decizie. Însă, când vocea interioară devine prea puternică, ea poate eroda stima de sine și poate șterge conturul muncii depuse.
În cazul lui Anghel Damian,contrastuldintre imaginea publică de artist apreciat și îndoiala personală luminează un adevăr rar discutat: succesul nu exclude vulnerabilitatea. Iar a vorbi despre ea, fără măști și fără artificii, poate fi un exercițiu de igienă emoțională pentru oricine se regăsește în același tipar.
Discuția a avut loc în podcastul moderat deDana Rogoz, unde Anghel Damian a ales un ton direct, sincer și fără ocolișuri, lăsând loc pentru reflecție asupra felului în care ne privim propriile reușite.