Povestea neştiută al lui Cătălin Moroşanu. Îi datorează totul soţiei M-a susţinut de când stăteam la cămin şi împărţeam o pungă de pufuleţi

Povestea neştiută al lui Cătălin Moroşanu. Îi datorează totul soţiei M-a susţinut de când stăteam la cămin şi împărţeam o pungă de pufuleţi

Cătălin Moroşanu, unul dintre cei mai cunoscuţi sportivi din România, se poate considera un om împlinit pe toate planurile. După o carieră impresionantă ca luptător a devenit unul dintre cei mai importanţi promotori din domeniu, iar pe plan personal trăieşte o poveste de dragoste de peste 20 de ani cu Georgiana, care i-a devenit soţie şi i-a dăruit doi copii.

Povestea neştiută al lui Cătălin Moroşanu. Puţină lume ştie că unul dintre cei mai cunoscuţi luptători din România a început cu un alt sport şi că a ajuns din întâmplare în ring. În adolescenţă, Cătălin Moroşanu a fost rugbist, ba chiar unul de lot naţional!

„Eu am practicat rugby încă din liceu, la Poli Iaşi. La un moment dat am ajuns chiar la lotul naţional de juniori. Totul s-a terminat în clasa a 12-a, când, într-un cantonament, am suferit o fractură de maleolă şi aproape două luni am stat blocat în casă fiindcă era aproape imposibil să fac naveta de la mine, de la ţară, la Iaşi.

Cumva, toată viaţa mi s-a schimbat atunci. Mi-a prins bine. Am început să învăţ pentru Bac şi am fost printre primii din liceu. Am intrat la Facultatea de Drept, mama îşi dorea să mă vadă avocat. Eu aş fi vrut să fiu poliţist. Cum nu mă mai gândeam să revin la rugby, am început să mă îngraş și simţeam nevoia totuşi să fac mişcare. Am văzut un anunţ pe un stâlp cu Sala Scorpions Iaşi. M-am dus de curiozitate fiindcă tot vedeam la televizor meciuri de K-1. De acolo a început totul”, a spus Cătălin Moroşanu pentru romaniatv.net.

Citește și  A ieșit la pensie la 60 de ani după ce zeci de ani nu a lucrat deloc doar și-a luat concediu medical unul după altul.Cum a reuşit să fenteze sistemul

Cum a ajuns absolvent de Drept şi Istorie„Cu Dreptul e simplu, am început imediat după liceu, fiindcă mă gândeam să încep o carieră în domeniu. Kickbox-ul mi-a schimbat apoi drumul, iar Istoria este marea mea pasiune. Dintotdeauna am fost fascinat de trecutul nostru. Îmi place tot ce ţine de istorie, de la Antichitate şi până la Evul Mediu sau istoria contemporană”, a dezvăluit fostul luptător de kickbox.

Georgiana, femeia care îi este alături de peste 20 de aniCătălin Moroşanu este căsătorit cu Georgiana, cu care este împreună de peste 20 de ani, şi au doi copii, o fetiţă, Natalia (12 ani), şi un băieţel, Patrick Nicolas (care va împlini în curând doi ani). Georgiana este medic stomatolog şi, pe lângă facultatea de medicină, a absolvit şi o facultate de economie.

Citește și  Cand era mic tatal lui si-a luat familia si a fugit. Peste 70 de ani fiul s-a intors in vechea casa s-a urcat in pod si a gasit o ata pe jos

„Fără familie nu aş fi reuşit, asta e clar. Soţia mea, Georgiana, a fost stâlpul casei. Imaginează-ţi că mă susţinea încă de pe vremea când stăteam la cămin şi maximum ce îmi puteam permite era o pungă de pufuleţi pe care să o împărţim pe o bancă în parc”, a mărturisit Cătălin Moroşanu.

„Mama mea, la fel, m-a sfătuit şi mi-a acordat tot sprijinul în fiecare decizie pe care am luat-o pentru a putea avans în carieră. Cu toții au stat lângă mine în acest drum și vreau să le mulțumesc încă o dată pe această cale”, a mai adăugat fostul sportiv.

Citește și 

Victoria supremă şi cea mai dureroasă înfrângere din carierăCea mai mare victorie a carierei lui Cătălin Moroşanu este cea cu Paul Slowinski de la K-1 Tokyo din 2012. „Din momentul în care m-am apucat de acest sport, am visat să ajung în K-1 Final 16 la Tokyo.

A fost un vis împlinit. Atunci, am primit şi premiul pentru cel mai frumos meci al serii, deşi în gală au luptat nume mult mai mari decât mine”, a spus fostul sportiv, care nu uită nici cea mai dureroasă înfrângere: „Cu Zimmerman, la București. Cumva dureroasă nu ca rezultat, pentru că oricând poţi pierde un meci, ci pe faptul că nu eram pregătit. Când am semnat contractul eram la „Dansez pentru Tine”, dar nu credeam că pot rezista mai mult de o săptămână. Am ajuns să stau nu mai puţin de trei luni şi să câştig competiţia, dar asta se întâmpla cu zece zile înainte de meci. Eram total nepregătit, aveam cu 30 şi ceva de kilograme mai puţin decât adversarul şi s-a întâmplat!”.

retelemele